Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește vineri la Palatul Cotroceni, în prima ședință condusă de președintele interimar Ilie Bolojan. Pe agenda discuțiilor se află perspectivele conflictului din Ucraina și implicațiile acestuia asupra României.
Ședința CSAT vine după reuniunea de la Paris, convocată de președintele francez Emmanuel Macron, unde lideri din 27 de țări europene, alături de oficiali NATO, UE și reprezentanți din Canada și Australia, au discutat despre sprijinul acordat Ucrainei și securitatea în regiune.
România, parte a grupului de monitorizare a armistițiului de la Marea Neagră
Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că România va fi parte a grupului internațional care monitorizează armistițiul de la Marea Neagră, subliniind importanța unei zone sigure pentru comerț și stabilitate.
„O zonă sigură la Marea Neagră e un lucru bun pentru comerțul și dezvoltarea în această zonă”, a declarat Bolojan, precizând că Ucraina a acceptat extinderea armistițiului și pe uscat și în spațiul aerian. Totuși, Rusia nu a fost de acord cu această propunere, iar liderii UE și NATO au decis să continue sprijinul pentru Kiev și întărirea flancului estic.
