Președinta partidului S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a atacat verbal televiziunea Digi24 și reporterul acesteia după ce a fost confruntată cu o informație falsă pe care o promovează în spațiul public. Este vorba despre zvonul că copiii ucraineni ar primi o alocație de 3.700 de lei, deși legea stipulează că aceștia beneficiază de aceeași sumă ca și copiii români, respectiv 292 de lei, iar alocația nu este acordată automat, ci în funcție de anumite condiții legale.
În cadrul unei discuții în Parlament cu reporterul Digi24, Șoșoacă a fost întrebată despre această informație, iar reacția sa nu a întârziat să apară. „Nu, doamnă. Este 3.700 de lei. Am răspunsul oficial”, a spus Șoșoacă, fără a aduce dovezi pentru afirmația sa.
Reporterul a insistat, întrebând dacă există un răspuns oficial de la minister, dar Șoșoacă a continuat pe un ton agresiv, afirmând: „Am răspunsul meu, m-ați întrebat, dacă vreți să dați interviuri, vă iau microfonul și vă adresez întrebări”.
În acel moment, discuția a escaladat, iar Diana Șoșoacă a început să critice întreaga echipă Digi24, spunând: „Sunteți spelunca jurnalismului românesc” și aducând acuzații grave la adresa jurnalistului, legându-l de politicieni din guvern.

