Politică

Prahova: USL susţine că a închis opt colegii de deputaţi şi patru de senatori

de Mihai Georgescu ·

Reprezentanţii USL Prahova au declarat, duminică seară, că au închis opt colegii de deputaţi şi alte patru de senatori cu 50%+1 din voturi. Preşedintele PNL Prahova, , cel care a candidat în Colegiul 1 deputaţi Valea Prahovei, a declarat că a câştigat alegerile în faţa contracandidatului său de la ARD, Cristian Burlacu, după numărarea voturilor din jumătate dintre secţii procentul în favoarea sa fiind de aproximativ 67%. De asemenea, el a precizat că şi ceilalţi candidaţi nominalizaţi din partea PNL şi-au închis colegiile, respectiv Virgil Guran (Colegiul 2 deputaţi - 54%), Graţiela Gavrilescu (Colegiul 3 deputaţi - aproximativ 60%), Nicolae Alexandri (Colegiul 7 deputaţi - aproximativ 58%), Sorin Teju (Colegiul 5 deputaţi), Ion Luchian (Colegiul 3 Senat). Potrivit acestuia, singurul unde rezultatul urmează să fie confirmat este Colegiul 11 deputaţi, unde liberalul Paul Dumbrăvanu a candidat împotriva fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Şeful de campanie al USL Ploieşti, Iulian Bădescu, a declarat că Uniunea Social Liberală a mai închis colegiile 4 deputaţi - Sebastian Ghiţă, Colegiul 8 deputaţi - Vlad Cosma, Colegiul 12 deputaţi - Andrei Sava, Colegiul 1 Senat - Georgică Severin, Colegiul 4 Senat - Radu Ştefan Oprea şi Colegiul 2 Senat - Daniel Savu.     AGERPRES
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.