Senatorul El-Sayed, Sky News și aroganța față de presă
Noul senator de Michigan, Abdul El-Sayed, i-a spus unui reporter Sky News că nu-l interesează întrebările lui, pentru că în Marea Britanie nu are voturi.
Abdul El-Sayed cu mâna pe umărul corespondentului Sky News James Matthews, la Detroit. Foto: captură video Sky News
Abdul El-Sayed, democratul care a câștigat marți, 3 noiembrie, mandatul de senator al statului Michigan, a refuzat în ziua votului să răspundă întrebărilor unui corespondent Sky News, pe motiv că în Marea Britanie nu are niciun vot de câștigat. Scena, filmată la Detroit de televiziunea britanică, s-a încheiat cu politicianul punând mâna pe umărul jurnalistului și cerându-i să nu-l mai urmărească.
Episodul pare mărunt într-o noapte electorală plină. Nu este. El spune mult despre felul în care o parte a clasei politice, de oriunde ar fi ea, înțelege relația cu presa.
Ce s-a întâmplat la Detroit
În imaginile difuzate de Sky News, corespondentul James Matthews încearcă să-i pună întrebări lui El-Sayed. Candidatul răspunde cu o contraîntrebare: „Sunteți înregistrat să votați în Michigan?”. Când reporterul spune că este jurnalist, El-Sayed îi explică faptul că numărul de voturi pe care vrea să le obțină în Marea Britanie este zero, pentru că nu va candida niciodată acolo.
Matthews insistă că alegerile americane contează pentru întreaga lume și că El-Sayed candidează pentru Senatul celei mai puternice democrații occidentale. Politicianul îl întreabă în ce țară se află și unde sunt telespectatorii lui, apoi afirmă că Sky News nu se vede în Statele Unite, ci doar în Marea Britanie. În final, cu mâna pe umărul reporterului și vorbind peste el, îi cere să nu-l mai urmărească. „Nu vă urmăresc. Vă pun întrebări”, îi răspunde jurnalistul.
Câteva ore mai târziu, potrivit proiecțiilor Associated Press, El-Sayed îl învingea pe republicanul Mike Rogers, într-una dintre cele mai disputate curse pentru Senat ale anului. Devine primul musulman ales senator în SUA și una dintre vedetele aripii progresiste a Partidului Democrat. Contextul rezultatelor la nivel național este descris în analiza noastră despre cine controlează Congresul după alegerile din SUA.
Cine este Abdul El-Sayed
Medic și fost director al Departamentului de Sănătate din Detroit, El-Sayed a câștigat în august, la limită, primarele democrate din Michigan, în fața unor adversari mai moderați. A făcut campanie pe teme precum asigurarea universală de sănătate și refuzul banilor corporatiști.
El face parte, alături de congresmana Alexandria Ocasio-Cortez și de primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, din aripa cea mai vocală a stângii progresiste americane. Această aripă nu reprezintă întregul Partid Democrat. Mulți analiști americani consideră însă că excesele ei ideologice au alimentat reacția electorală care l-a readus pe Donald Trump la Casa Albă în 2024.
Corespondentul Sky News a amintit, în aceeași transmisiune, că El-Sayed își dorește un loc în comisia Senatului care se ocupă de politica externă. Cu alte cuvinte, un om care tocmai le-a spus jurnaliștilor străini că nu le datorează nimic vrea să influențeze relațiile Washingtonului cu restul lumii.
Problema nu e stânga sau dreapta
Aroganța față de presă, mai ales în ziua în care așteaptă verdictul urnelor, este o tentație veche a politicienilor. Nici dreapta americană nu e străină de ea: în aprilie, Donald Trump a amenințat un reporter cu închisoarea după o scurgere de informații despre Iran. Ideea din spatele replicii lui El-Sayed este însă mai gravă decât tonul: că un ales trebuie să răspundă doar celor care l-au votat.
Aici problema nu mai ține de ideologie. Ține de felul în care este înțeleasă democrația. Un senator american decide asupra sancțiunilor, alianțelor, ajutorului militar și acordurilor comerciale. Deciziile lui afectează milioane de oameni care nu l-au votat și nu-l vor putea vota niciodată. Marea Britanie, a cărei presă a fost tratată cu dispreț, este unul dintre cei mai importanți aliați ai Statelor Unite.
Când asemenea reflexe ajung să modeleze politica externă a celei mai puternice democrații occidentale, aliații Americii, România inclusiv, au motive să fie atenți. Pe acest fond, diferența dintre extremiștii MAGA din Partidul Republican și extremiștii progresiști din Partidul Democrat pare mai mică decât susțin ei înșiși: ambele tabere trăiesc din populism, nu din soluții realiste la problemele oamenilor.
Lecția pentru România
Scena de la Detroit seamănă izbitor cu ce vede presa românească de ani buni. În mai 2025, în plină campanie prezidențială, liderul AUR, George Simion, a publicat o înregistrare făcută în biroul său parlamentar cu jurnaliști Digi24, pe care i-a acuzat de „regie”. Consiliul Național al Audiovizualului a reacționat atunci, arătând că intimidarea reprezentanților presei și limbajul disprețuitor la adresa jurnaliștilor contravin valorilor democratice. ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au calificat atacurile lui Simion la adresa mai multor redacții drept un atac la libertatea presei.
Metoda e aceeași de fiecare dată: întrebarea incomodă devine „atac”, jurnalistul devine adversar, iar politicianul se prezintă drept victimă. Funcționează pentru că redacțiile reacționează separat, fiecare când îi vine rândul.
Răspunsul ar trebui să fie solidaritatea breslei. Când un politician pune mâna pe un reporter, îl filmează fără acord sau refuză să răspundă unei redacții pe motiv că nu-i aduce voturi, presa, indiferent de orientare, ar trebui să trateze episodul ca pe o problemă comună. Nesimțirea față de jurnaliști nu este o chestiune de stil. Este un test pentru democrație, iar politicienii care îl pică trebuie să plătească un preț public, nu să fie aplaudați de propria tabără.
