În ultimul deceniu, Rusia părea să își fi consolidat statutul de mare putere. De la Crimeea la Siria, de la Africa la Caucaz, Kremlinul se prezenta drept un actor capabil să înfrunte Occidentul și să ofere alternative geopolitice statelor nemulțumite de ordinea liberală. Astăzi, tabloul este cu totul altul: Moscova adună mai degrabă înfrângeri decât victorii, iar influența sa globală se erodează treptat.
Epicentrul declinului este, desigur, Ucraina. „Operațiunea militară specială” trebuia să fie o demonstrație de forță rapidă, dar s-a transformat într-un conflict lung și costisitor. Armata rusă nu și-a atins obiectivele declarate, iar economia este sufocată de sancțiuni. Mai grav pentru Kremlin, agresiunea sa a consolidat Uniunea Europeană, în loc să o destrame. Statele membre, în loc să se divizeze, au descoperit noi forme de solidaritate, de la energie la securitate comună.
În Orientul Mijlociu, influența rusă s-a subțiat. Siria, unde Moscova se voia arbitru absolut, este acum terenul de joc al Turciei. Iranul, partener tradițional, a fost lovit dur de Israel, în timp ce Rusia a privit neputincioasă. În Africa, expansiunea s-a oprit, iar în Libia prezența rusă este pusă sub semnul întrebării tot de Ankara.
