La multe specii, masculii și femelele arată atât de diferit încât ai crede că sunt animale diferite. Fenomenul se numește dimorfism sexual și explică unele dintre cele mai spectaculoase apariții din lumea animală, de la culori țipătoare la diferențe uriașe de mărime.
Ce este dimorfismul sexual
Dimorfismul sexual înseamnă, simplu spus, că masculii și femelele aceleiași specii se deosebesc vizibil, nu doar prin organele de reproducere. Diferențele pot apărea în culoare, mărime, formă a corpului sau chiar în comportament. E un fenomen diferit de animalele care își schimbă culoarea iarna, unde același individ arată diferit în funcție de anotimp, nu în funcție de sex.
De cele mai multe ori, diferențele apar prin selecție sexuală. Masculii evoluează trăsături care îi ajută să câștige femele, fie prin luptă directă cu alți masculi, fie prin a fi cât mai atrăgători pentru ele. La alte specii, femelele sunt cele care cresc mai mult sau se schimbă mai spectaculos, de obicei pentru că mărimea le ajută să producă mai mulți pui.
Culoarea, semnul cel mai ușor de observat
Cel mai cunoscut exemplu e păunul. Masculul are o coadă uriașă, cu ochi turcoaz și verde, pe care o desface în evantai în fața femelelor, mult mai discrete, cu penaj maro-cenușiu.
Mandrilii, cele mai mari și mai colorate maimuțe din lume, duc lucrurile mai departe. Masculii au fața marcată de o dungă roșie pe mijloc, flancată de zone albastru-violet, culori produse nu de pigment, ci de structura fibrelor din piele, care împrăștie lumina la fel ca penele păunului. Cu cât culorile sunt mai intense, cu atât masculul e considerat mai dominant în grup, iar femelele preferă, în general, partenerii cu cele mai vii culori.
Păsările-paradis, o familie întreagă de specii din Indonezia și Australia, au dus dimorfismul de culoare la extrem. Masculii au penaj strălucitor și ritualuri de curtare complexe, în timp ce femelele rămân cu un penaj șters, fără nicio podoabă. Nu toate păsările percep însă culorile la fel, bufnițele sunt singurele care pot distinge culoarea albastră, spre deosebire de majoritatea celorlalte specii.
Papagalul eclectus, cazul invers
La majoritatea păsărilor colorate, masculul e cel spectaculos și femela cea discretă. Papagalul eclectus întoarce regula pe dos. Masculul e verde smarald, aproape complet, în timp ce femela e roșu-aprins, cu piept și abdomen violet-albăstrui. Diferența e atât de mare încât, la începutul secolului XX, naturaliștii credeau că sunt două specii diferite de papagal.
Explicația ține tot de supraviețuire, dar inversată. Verdele masculului îl ajută să se ascundă printre frunze cât timp caută hrană. Roșul femelei, în schimb, o face ușor de reperat de masculii care vin să o curteze la intrarea în scorbura unde cuibărește, dar o ascunde bine odată ce intră în întunericul dinăuntru. E un caz rar în care femela, nu masculul, e cea vizibilă de la distanță.
Mărimea, cine e mai mare
La majoritatea mamiferelor, masculii sunt mai mari. Foca-elefant e un exemplu extrem, masculii pot ajunge la peste 2.200 de kilograme, de trei ori mai mult decât femelele, pentru că mărimea le dă un avantaj direct în luptele pentru controlul haremurilor de pe plajă.
Cel mai extrem caz de diferență de mărime, și probabil cea mai stranie formă de împerechere din natură, aparține peștilor-undiță din adâncurile oceanului. La unele specii, femela poate fi de peste 60 de ori mai lungă decât masculul. Micuțul mascul, orb aproape la maturitate, folosește un simț olfactiv extrem de fin pentru a găsi femela prin mirosul ei în întunericul total al abisului.
Odată ce o găsește, o mușcă și rămâne agățat de ea. Cu timpul, țesuturile celor doi fuzionează, iar sistemele circulatorii se unesc într-unul singur. Masculul pierde ochii, înotătoarele și aproape toate organele interne, păstrând doar testiculele, și rămâne legat de femelă tot restul vieții, hrănit prin sângele ei, gata oricând să îi fertilizeze ouăle. Unele femele poartă simultan mai mulți asemenea masculi „parazitați" pe corp. Fenomenul, numit parazitism sexual, rămâne unic în lumea animală prin gradul de contopire fizică dintre cei doi parteneri.
La mai multe specii de păianjeni, tot femelele sunt cele mari, uneori de câteva ori mai grele decât masculii.
Alte semne distinctive
Culoarea și mărimea nu sunt singurele diferențe. Leii au coama, care le mărește silueta în fața rivalilor și le oferă și o oarecare protecție în lupte. Cerbii și elanii poartă coarne pe care le folosesc atât ca armă, cât și ca semnal vizual pentru femele.
Unele specii merg și mai departe, cu ritualuri întregi de curtare. Fazanul argus din pădurile Asiei de Sud-Est își curăță o zonă de pe sol de frunze și crengi înainte să își desfacă aripile uriașe, cu model punctat, într-un dans complex pentru femele. Păianjenii-păun din Australia, deși au doar câțiva milimetri lungime, execută dansuri la fel de elaborate, ridicând un „evantai" colorat de pe abdomen, în timp ce femelele rămân maro-cenușii și pot chiar să îi mănânce pe masculii care nu reușesc să le impresioneze.
