Polițiști din București au făcut marți, 6 octombrie, cinci percheziții într-un dosar de înșelăciune în care mai mulți vârstnici ar fi fost convinși să cumpere, la prețuri „nejustificat de mari”, dispozitive medicale care ar fi trebuit să le vindece diverse afecțiuni. Pentru achiziții, victimele ar fi ajuns uneori să contracteze credite, fiind însoțite la bancă de cei suspectați că le-au păcălit.
Cum ar fi funcționat schema
Potrivit Poliției Capitalei, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, cinci persoane care acționau sub paravanul unor societăți comerciale prezentate drept centre de sănătate ar fi atras vârstnici oferindu-le evaluări medicale gratuite, sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate. După evaluare, bănuiții le-ar fi spus victimelor că au fost identificate diverse afecțiuni, uneori exagerând gravitatea unor boli deja cunoscute, și că acestea pot fi tratate cu dispozitivele pe care le vindeau.
Sub presiunea emoțiilor induse, persoanele în vârstă ar fi fost determinate să cumpere produsele la prețuri mult peste valoarea lor de piață, de multe ori prin credite de nevoi personale. Anchetatorii spun că, în unele cazuri, victimele ar fi fost duse la sediile băncilor de angajați ai centrelor, iar în altele contractele de credit ar fi fost semnate de bănuiți direct de pe telefonul mobil al persoanelor vătămate, cu acordul acestora.
Percheziții în București
Poliția informează că au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, inclusiv la sediile persoanelor juridice implicate, de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Central. Persoanele vizate au fost depistate și duse la audieri, iar față de ele vor fi dispuse măsurile legale.



