Afaceristul Raul Doicescu, fondatorul companiei de construcții Bog'Art, este victima unui șantaj în care un fost angajat i-ar fi cerut 600.000 de euro, amenințându-l că îi va împușca fiul dacă nu plătește suma. Identitatea victimei a fost dezvăluită de site-ul CANCAN.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pe 10 iunie, pe fondul unor resentimente față de fostul angajator, inculpatul P.I. ar fi trimis, sub pseudonimul „Boris Marius”, o scrisoare de amenințare prin care îi cerea afaceristului suma menționată. Scrisoarea a ajuns la sediul firmei administrate de Doicescu pe 18 iunie 2026.
Conform anchetatorilor, bărbatul l-ar fi avertizat pe Doicescu să ia în serios cererea și să nu depună plângere, susținând că, odată eliberat, va trece direct la fapte și îi va împușca fiul dacă simte că a fost sesizată o faptă de șantaj. Instanța a precizat că inculpatul ar fi afirmat că îl urmărește pe afacerist de aproximativ doi ani și că îi cunoaște traseele.
Ancheta a arătat că P.I. figurează ca membru al unei asociații de vânătoare și deține legal două arme letale. Pentru a-și ascunde identitatea, acesta ar fi trimis scrisoarea de la un oficiu poștal aflat departe de domiciliul propriu și ar fi folosit un telefon și o cartelă SIM cumpărate special pentru această faptă.



