Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost reținut de polițiștii bucureșteni, fiind bănuit că ar fi furat două biciclete dintr-un complex rezidențial din Sectorul 6. Acesta a fost ridicat ieri, 27 octombrie 2025, de polițiștii Secției 22, cu sprijinul colegilor de la Secția 25 Poliție, în baza unui mandat de aducere emis pe numele său.
Ancheta a început pe 2 mai 2025, după ce două persoane au reclamat că, în noaptea de 1 mai, bicicletele lor — lăsate asigurate de o balustradă între două blocuri — au fost furate. Prejudiciul total a fost estimat la 3.600 de lei.