În tavanul sălii de plen a Congresului Deputaților din Madrid există câteva găuri de gloanț.
Nu sunt un defect de construcție și nici nu au fost uitate de zugravi. Au fost păstrate acolo ca să nu uite nimeni ce s-a întâmplat în seara de 23 februarie 1981.
Spaniolii care aveau atunci vârsta potrivită spun adesea că își amintesc exact unde se aflau în seara aceea. Iar mulți își amintesc și ce țineau în mână: un aparat de radio cu baterii.
Dar ce s-a întâmplat, de fapt, în acele aproape 18 ore? Cum a început, cum s-a terminat și de ce, la 45 de ani distanță, Spania încă vorbește despre ele?
Spania, la șase ani după Franco
Ca să înțelegem seara aceea, trebuie să ne întoarcem puțin în timp.
În 1981, democrația spaniolă era încă foarte tânără. Franco murise în 1975, Constituția fusese votată în 1978, iar țara învăța, cu greu, să funcționeze altfel.
Nici vremurile nu erau liniștite. Șomajul se apropia de 20%, inflația era de aproximativ 16%, grupul terorist ETA continua să ucidă, iar în unele zone ale armatei și ale Gărzii Civile existau oameni care priveau cu ostilitate noua ordine democratică.
Pe 29 ianuarie 1981, prim-ministrul Adolfo Suárez, omul care condusese tranziția, și-a anunțat demisia la televizor.
Succesorul propus de partidul lui era Leopoldo Calvo-Sotelo. Primul vot de învestitură, din 20 februarie, nu i-a adus majoritatea necesară, așa că al doilea tur a fost fixat pentru luni, 23 februarie.
Exact ziua pe care o alesese și un grup de conspiratori.
18:23: „¡Quieto todo el mundo!”
Luni, 23 februarie 1981, la ora 18:00, în Palatul Cortes din Madrid a început al doilea tur al votului de învestitură. În sală se aflau toți deputații și miniștrii guvernului în exercițiu.
La 18:23, în timp ce un deputat se ridica să-și dea votul, ușile s-au deschis și în hemiciclu au dat buzna aproximativ 200 de agenți ai Gărzii Civile, înarmați cu pistoale-mitralieră. În fruntea lor se afla locotenent-colonelul Antonio Tejero, cu pistolul în mână.
A urcat la tribună și a strigat: „¡Quieto todo el mundo!” („Toată lumea să stea nemișcată!”). Apoi: „¡Al suelo!” („La podea!”).
Tejero nu era la prima încercare. În 1978, un complot numit Operațiunea Galaxia fusese dejucat, iar el petrecuse șapte luni în închisoare.
Generalul Manuel Gutiérrez Mellado, vicepremier în exercițiu și în vârstă de 68 de ani, s-a ridicat și i-a cerut să-și lase arma. Au urmat împingeri, un foc de armă în aer și apoi rafale de pistol-mitralieră spre tavan.
Aproape toți deputații s-au aruncat la podea.
Trei bărbați nu au ascultat ordinul: Adolfo Suárez, Gutiérrez Mellado și liderul comuniștilor, Santiago Carrillo. Se spune că Carrillo și-a aprins calm o țigară.
Mai târziu în seara aceea, când Suárez a cerut explicații, Tejero l-a dus într-o altă încăpere. Răspunsul pe care i l-a dat a rămas celebru: „¡Tú ya no eres presidente de nada!” („Tu nu mai ești președinte de nimic!”).
O noapte cu urechea la radio
După câteva minute, deputații au primit voie să se așeze pe scaune, cu mâinile la vedere. Aveau să rămână ostatici ore întregi.
Afară, țara nu știa aproape nimic. Televiziunea publică înregistra votul, dar atacatorii au scos camerele din funcțiune, iar imaginile au putut fi difuzate abia după încheierea crizei. Radio Cadena SER a continuat însă să transmită în direct, cu microfoanele deschise în sală.
Așa au aflat oamenii din toată țara ce se întâmplă: din strigăte și focuri de armă, la radiouri cu baterii. De aceea, noaptea aceea este amintită în Spania drept „la noche de los transistores”, noaptea radiourilor cu tranzistori.
În același timp, la Valencia, căpitanul-general Jaime Milans del Bosch a declarat stare de urgență și a scos pe străzi aproximativ 2.000 de soldați și zeci de tancuri. Orașul a intrat sub restricții de circulație, cu trupe în centru. Era partea cea mai periculoasă a planului: dacă și alte regiuni militare i se alăturau, lovitura de stat putea deveni reală.
Apoi a apărut al treilea nume: generalul Alfonso Armada, fost secretar al regelui. A încercat să intre la Palatul Zarzuela, reședința regală, dar regele nu l-a primit.
Spre miezul nopții, Armada a intrat în Congres, spunând că vine să negocieze. Propunerea lui: un guvern de uniune națională, cu el în frunte.