La zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, președintele României, Nicușor Dan, a mers joi dimineață, în jurul orei 08:00, la locul unde, în noaptea de 30 octombrie 2015, 65 de tineri și-au pierdut viața. Fără a face un anunț oficial, șeful statului a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare în memoria victimelor.
Ulterior, președintele a transmis un mesaj amplu pe pagina sa de Facebook, în care a subliniat că, la un deceniu de la tragedie, România nu are încă centrele pentru marii arși complet funcționale, iar o parte dintre promisiunile făcute atunci „s-au risipit în priorități trecătoare”.
„Se împlinesc astăzi 10 ani de la tragedia care a schimbat România pentru totdeauna. Zece ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața, iar mulți alții poartă încă, în trup și suflet, cicatricile acelei nopți. (...) Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat și s-a ghidat de prea multe ori după principiul «merge și așa». (...) Astăzi, România nu are centrele pentru marii arși complet funcționale, multe spitale încă se luptă cu lipsuri acute, iar problema infecțiilor nosocomiale a rămas nerezolvată. Promisiunile asumate atunci nu pot rămâne doar material de arhivă”, a scris Nicușor Dan.
„Durerea rămâne, dar și datoria de a nu uita”
Șeful statului a vorbit despre datoria morală a României de a nu repeta greșelile trecutului și de a continua reformele instituționale cerute de societate după tragedia din 2015.
„În memoria celor pierduți, pentru supraviețuitori și pentru generațiile care vin, avem obligația să facem tot ce ține de noi ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Zece ani mai târziu, durerea rămâne, dar și datoria de a nu uita și de a nu renunța la ideea că putem face o reformă instituțională profundă, care înseamnă adevărata schimbare în bine a României”, a transmis președintele.
Nicușor Dan: „Pe sănătate am făcut progrese, dar pe corupție am făcut pași înapoi”
Într-un interviu acordat Cotidianul și citat de News.ro, Nicușor Dan a vorbit despre ceea ce s-a schimbat în România în deceniul scurs de la Colectiv. Potrivit președintelui, s-au făcut progrese în zona sănătății, însă în lupta împotriva corupției „am făcut pași înapoi”.



