Nava cargo „Anna S”, sub pavilion liberian, a fost lovită de mai multe drone la aproximativ 20 de mile marine de portul rusesc Novorosiisk, la Marea Neagră. Căpitanul navei este cetățean român, iar cei 21 de oameni de la bord au fost salvați de o altă navă comercială aflată în apropiere. Este al doilea atac asupra unei nave grecești în zona portului în decurs de câteva zile.
Incendiu la bord, echipajul salvat
Potrivit agenției ruse de presă TASS și presei elene, nava se îndrepta goală spre Novorosiisk, unde trebuia să încarce cereale, când a fost atacată de mai multe drone. În urma exploziei a izbucnit un incendiu puternic, iar vasul ar fi ars aproape în întregime; nu este clar dacă a rămas la suprafață.
La bord se aflau 20 de marinari filipinezi și un căpitan român, în total 21 de persoane. Toți au abandonat nava la timp și au fost preluați de „Elina B”, o altă navă comercială care se afla în apropiere. Potrivit TASS, aproximativ cinci ore mai târziu, „Elina B” a fost la rândul ei ținta unui atac cu drone, dar a continuat drumul spre un port turc, deplasându-se cu aproape 10 noduri.
Al doilea atac în câteva zile
Nava „Anna S” este operată de compania Neptune Tradebulk. Atacul de luni vine după ce, pe 16 august, un alt vas grecesc, petrolierul „Skiros”, a fost țintit de o dronă în aceeași zonă, după ce încărcase petrol la terminalul Caspian Pipeline Consortium din Novorosiisk.
Potrivit publicației The Moscow Times, presa americană a relatat luna trecută că Statele Unite ar fi cerut Ucrainei, în iulie, să nu mai vizeze tancurile petroliere din zona Novorosiisk, pentru a nu perturba exporturile de petrol kazah care tranzitează același terminal. Ucraina ar fi acceptat să nu atace navele care nu se află sub sancțiuni internaționale și care nu transportă marfă rusească.



