Sofia prelungește doar temporar șederea aeronavelor americane
Bulgaria va permite aeronavelor militare americane să rămână pe teritoriul său doar până la sfârșitul lunii iunie, după ce Statele Unite nu au aprobat eliminarea vizelor pentru cetățenii bulgari. Anunțul a fost făcut vineri de prim-ministrul Rumen Radev, care a spus că Sofia nu poate accepta o staționare de lungă durată în aceste condiții.
Declarația vine în contextul unei discuții mai largi între cele două state, în care tema vizelor a devenit un punct de presiune diplomatică. Potrivit lui Radev, Bulgaria a cerut ca problema să fie analizată de urgență, însă nu a primit un răspuns favorabil din partea Washingtonului.
Disputa privind vizele a ajuns în centrul negocierilor
„Înțeleg pe deplin complexitatea procedurilor de reglementare și nevoia de timp, dar avem și noi priorități și proceduri și nu putem răspunde pozitiv solicitării de staționării de lungă durată a aeronavelor și tancurilor pe aeroportul din Sofia”, a declarat Radev, citat de agenția de știri BTA.
Mesajul său sugerează că autoritățile bulgare leagă direct prezența militară americană de evoluția dosarului privind regimul de vize. În lipsa unui progres, guvernul de la Sofia a decis să limiteze perioada în care aeronavele pot rămâne pe aeroportul din capitală.
Ce prevede acordul aflat în vigoare?
Bulgaria găzduiește aeronave militare americane în Sofia în baza unui acord valabil până la sfârșitul lunii mai. Guvernul urmează să adopte vineri o decizie de prelungire a șederii până la finalul lunii iunie, pentru a oferi timp suplimentar Statelor Unite să își reevalueze poziția.
