Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Irlanda a fost marcată de un incident grav de securitate, după ce o navă a marinei irlandeze a observat un roi de până la cinci drone operând în apropierea rutei aeriene a aeronavei prezidențiale, relatează Reuters, citând presa locală. Dronele au fost detectate la nord-est de Dublin, la aproximativ 20 de kilometri de aeroport, cu puțin timp înainte ca avionul lui Zelenski să ajungă în zona respectivă.
Dronele au apărut exact când urma să treacă avionul liderului ucrainean
Publicația The Journal scrie că dronele au fost observate în punctul de pe traseu în care aeronava președintelui ar fi trebuit să se afle chiar în acel moment. Situația a declanșat imediat o alertă majoră, autoritățile irlandeze analizând posibilitatea unei tentative de interferare cu traiectoria avionului.
Potrivit Irish Times, citat sub protecția anonimatului, surse din cadrul securității au afirmat că aeronava lui Zelenski nu a fost în pericol, deoarece a sosit cu câteva minute înainte de ora programată.
Zelenski și delegația sa au aflat în timp real despre incident
Consilierul lui Zelenski, Dmitro Litvin, a declarat pentru presa ucraineană că delegația a fost informată imediat de apariția dronelor, însă partea ucraineană nu a considerat necesară nicio modificare a programului, responsabilitatea securității revenind autorităților irlandeze.


