La Paris, o femeie însărcinată, fără adăpost, și copiii acesteia au fost stropiți cu urină în timp ce dormeau pe trotuar, în fața Primăriei. Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 1:00 (ora locală), în contextul unei mobilizări lansate pe 5 august de Asociația Utopia 56, care sprijină persoane exilate și fără locuință.
Potrivit Utopia 56, în zonă se aflau câteva sute de persoane, în special familii cu copii, care dormeau în aer liber din cauza lipsei locurilor în centrele de urgență. Cei doi suspecți, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fugit la sosirea unui voluntar. Unul dintre ei a fost reținut de poliție, iar Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru violențe în grup.


