Bătălia de la Bakhmut, ce durează practic de opt luni, atinge punctul culminant la mai bine de două luni după declanșarea ofensivei ruse. Punctul culminant (culminating point, sau Kulminationspunkt după Karl von Clausewitz) este punctul peste care ofensiva nu mai poate continua din cauza epuizării sau problemelor logistice. Ideea e că rușii forțează decizia, respectiv cucerirea Bakhmutului înainte de atingeea acestui culminating point, pe când ucrainenii încearcă să îi uzeze pe ruși ca să atingă acest culminating point înainte de a cuceri Bakhmutul. Rămâne de văzut în următoarele zile care parte va avea câștig de cauză. Pierderile sunt masive de ambele părți, dar kill ratio îi avantajează pe ucraineni, raportul fiind, după cei mai pesimiști analiști, de 5 la 1 (rușii pierd 5 oameni la un ucrainean), alții sunt mai optimiști, dar media se situează la 7 la 1, respectiv rușii pierd 7 militari pentru a scoate din luptă 1 ucrainean. Raportul îi favorizează net pe ucraineni, care mizează pe uzura extremă a rușilor, o uzură care să îi împiedice să își îndeplinească obiectivele sau să-i împiedice să poată exploata succesul în cazul în care cade Bakhmut.
Obiectivele ucrainenilor sunt clare, ei duc o bătălie de uzură și de întârziere care să îi împiedice pe ruși să-și rectifice pozițiile până în aprilie, luna estimată pentru contraofensiva ucrainenilor, când tancurile și mijloacele blindate ofensive occidentale (mare parte din ele) vor fi pe poziții în Ucraina și terenul va fi favorabil unei ofensive cu desfășurări blindate în ofensivă pe multiple direcții, în teren și nu doar pe drumuri asfaltate, cum au fost nevoiți să lupte rușii în februarie-martie, ceea ce i-a făcut vulnerabili atacurilor pe flancuri și a expus acelorași riscuri rutele de aprovizionare. Fiindcă nu poți duce o ofensivă de proporții fără un imens lanț logistic în spate. Spre exemplu, calculele făcute în anii 90 pentru o divizie blindată (aproximativ echivalent pentru două brigăzi) aflată în ofensivă necesită o aprovizionare ritmică de o mie de tone pe zi (muniție, combustibil, piese de schimb, hrană, subzistențe etc.). Și asta în fiecare zi.
Ucrainenii știu asta și trag de timp, apără Bakhmut și îi macină pe ruși, actuala situație și kill ratio le convine, cu fiecare zi cât Bakhmut rezistă îi uzează pe ruși și câștigă timpul necesar până în aprilie (poate fi începutul lui aprilie, mijlocul sau sfârșitul lunii, depinde de mai mulți factori). Fiecare zi în care Bakhmut rezistă este o victorie pentru ei. Și nu numai Bakhmut, ci și întregul front de la nord, Kremina – vest Svatove, sau la sud, Adivka sau Vuhledar (am pus doar câteva localități intens disputate, frontul este mult mai larg, în întregul Donbass).
Unii se întrebă de ce mai luptă ucrainenii pentru Bakhmut, având în vedere că importanța strategică a orașului transformat în ruine este discutabilă. Da și nu, putem spune. Ucrainenii pot evacua orașul oricând, cât mai au o rută de retragere și nu este total încercuit, fiindcă încă nu este. La fel au procedat la Sieverodonetsk, după trei luni de asediu în primăvara trecută. L-au ținut cât au putut, apoi când nu au mai putut, s-au retras evitând cleștele încercuirii rusești (pe atunci erau trei clești posibili, vezi postările mele de atunci). Acum sunt doar doi, cel ce încearcă să prindă strict orașul, iar cel mai larg (Vuhledar – Kremina) este un vis prea îndepărtat spre imposibil pentru ruși în actuala conjunctură. Dar de ce să se retragă când îl mai o ține și să provoace pierderi net disproporționate rușilor, câștigând timpul atât de prețios? Așa că îl vor ține cât mai mult fiindcă le convine situația, iar rușilor nu.
Mai mult, dacă Bakhmut cade, ucrainenii se vor replia pe linie mai în spate, care nu este atât de fortificată ca și cea actuală, din 2014 încoace, deci va fi mult mai vulnerabilă. Dar, prin această retragere, Sloviansk și Kramatorsk, următoarele ținte ale rușilor, ar putea intra în raza de acțiune a artileriei ruse, și am văzut până acum că rușii nu au rețineri în a ținti zone rezidențiale populate cu civili. Până acum rușii au țintit orașele din interior cu rachete și drone, câteva zeci la câteva zile. Dar închipuiți-vă ce ar însemna un baraj de artilerie asupra blocurilor de locuințe din Sloviansk sau Kramatorsk, cred că ați văzut filmările din Marinka. Deci, ucrainenii luptă pentru Bakhmut și să protejeze Sloviansk și Kramatorsk.
De partea cealaltă, rușii știu că sunt în criză de timp. Obiectivul lor este cucerirea Bakhmutului nu numai pentru a-i livra o victorie (e drept, a la Pyrrus) lui Putin, ci și pentru a împinge frontul cât mai mult spre Sloviansk și Kramatorsk. Nu cred că vor avea posibilități să încerce cucerirea acestor două orașe mari, cam jumătate din Mariupol, dar s-ar putea apropia suficient ca să poată începe un simulacru de asediu, plus bombardamentele de rigoare. Și din acest punct de vedere, rușii au scăzut mult în intensitate. Anul trecut, la asediul Sieverdonetskului, foloseau cam 20000 de obuze de artilerie pe zi. În toamnă-iarnă, cam 6000, consumul a scăzut la o treime. Să mai zică cineva că rușii nu au probleme de logistică sau de stocuri.
Dar au nevoie de această rectificarea a frontului pentru a crea un intrând la nord de zona cea mai probabilă a viitoarei ofensive ucrainene de primăvară, respectiv Zaporoje. Ucrainenii, pentru a declanșa ofensiva, vor trebui să securizeze acest intrând care se poate dovedi periculos în momentul în care ei vor pătrunde puternic spre sud, către Melitopol și Mariupol, cu obiectivul tăierii în două a dispozitivului rusesc din sudul Ucrainei, adică să separe trupele ruse din Donbass de cele din Kherson, ultimele fiind prinse într-un buzunar și singura lor soluție fiind retragerea precipitată în Crimeea înainte ca ucrainenii să taie istmul Perekop, calea subțire ce asigura accesul în peninsulă.
Prezența intrândului rusesc spre Sloviansk – Kramatorsk (dacă rușii cuceresc Bakhmut și avansează într-acolo) îi va sili pe ucraineni să atace și aici, sau să mențină efective importante de blocare spre nord, fapt care va reduce mult forțele pentru atacul principal spre sud, slăbindu-i eficacitatea. Iar o slăbire a atacului principal va duce la scădere șanselor atingerii obiectivelor strategice, (Melitopol și mai ales Mariupol), fapt care poate diminua efectul strategic, dând timp rușilor să se apere sau să manevreze, poate chiar să oprească atacul înainte de a produce efectele scontate. O astfel de slăbire a atacului principal poate duce la ratarea celor mai importate obiective, sau îndeplinirea lor parțială, fapt care i-ar scuti pe ruși de la o înfrângere devastatoare.
