Finlanda, Germania și Țările de Jos au testat în ultimul deceniu forme diferite de venit minim sau universal garantat. Rezultatele, publicate în studii academice și rapoarte guvernamentale, arată efecte modeste asupra ocupării și îmbunătățiri reale, dar limitate, ale stării de bine a participanților.
Experimentul finlandez, cel mai citat din Europa
Între 2017 și 2018, guvernul finlandez a plătit lunar 560 de euro, fără condiții, unui eșantion de două mii de șomeri selectați aleatoriu. Scopul declarat era să vadă dacă eliminarea birocrației și a riscului de a pierde ajutorul la angajare încuraja oamenii să caute de lucru mai activ.
Rezultatele finale, publicate de Kela, agenția de asigurări sociale, au arătat o diferență mică în numărul de zile lucrate față de grupul de control, în jur de șase zile suplimentare pe an. Diferența nu a fost considerată semnificativă statistic în toate sub-grupele analizate.
În schimb, participanții au raportat un nivel mai ridicat de încredere în instituții și mai puțin stres financiar, măsurat prin chestionare standardizate aplicate la finalul programului. Cercetătorii au atras atenția că eșantionul, format exclusiv din someri, nu permite generalizarea concluziilor la populația activă în ansamblu.
Germania: venit de bază finanțat prin donații
Proiectul german Mein Grundeinkommen a oferit, din 2021, 1.200 de euro lunar timp de trei ani unor participanți selectați dintre cei înscriși voluntar pe platforma organizației. Banii au provenit în principal din donații și crowdfunding, nu dintr-o schemă guvernamentală, iar cercetarea a fost realizată în colaborare cu institute academice germane, printre care DIW Berlin.
Deși participarea inițială a fost voluntară, repartizarea efectivă a candidaților între grupul care a primit venitul și grupul de control s-a făcut prin randomizare, ceea ce permite comparații statistice relevante între cele două loturi. Limita reală ține de faptul că cei care s-au înscris pe platformă nu reprezintă populația generală, ci un segment autoselectat, interesat de subiect.
Cercetătorii au constatat că beneficiarii nu au redus timpul de muncă în mod semnificativ față de grupul de control, contrar temerii frecvente că un venit necondiționat descurajează angajarea. Mulți au folosit banii pentru economii, formare profesională sau pentru a accepta locuri de muncă mai bine plătite, dar cu risc mai mare, precum începerea unei afaceri proprii. Important de precizat: pilotul german nu a modificat regulile sistemului german de asistență socială, ci a fost un transfer necondiționat, separat, oferit unor voluntari selectați.
Olanda: derogări limitate, nu venit necondiționat
În Țările de Jos, mai multe primării, printre care Utrecht, din 2017, și Groningen, au obținut permisiunea de a testa variante ale regulilor din sistemul de asistență socială, cu obligații reduse de a căuta activ de lucru pentru unii beneficiari. Nu a fost vorba de un venit necondiționat comparabil cu cel finlandez, ci de derogări punctuale, constrânse de legislația națională olandeză privind ajutorul social.
Studiul coordonat de Universitatea din Utrecht a comparat mai multe grupuri, cu reguli diferite de flexibilitate, și a raportat, potrivit cercetătorilor implicați, efecte în general mici sau nesemnificative statistic atât asupra ratei de reangajare, cât și asupra indicatorilor de bunăstare măsurați prin chestionare. Rezultatele nu susțin, pe baza datelor publicate, concluzii ferme despre îmbunătățiri specifice ale sănătății mintale a participanților.
Autorii au subliniat că orașele participante nu sunt reprezentative pentru toată Olanda, iar dimensiunea eșantioanelor, de câteva sute de persoane per grup, limitează puterea statistică a comparațiilor.
Ce nu pot arăta aceste experimente
Niciunul dintre proiecte nu a testat un venit minim garantat la scară națională, pe termen nedeterminat. Toate au avut buget limitat, durată de câțiva ani și eșantioane relativ mici, condiții care nu reproduc efectele unei politici permanente asupra prețurilor, inflației sau comportamentului angajatorilor.
Economiștii implicați în aceste studii avertizează că o plată temporară, cu dată de expirare cunoscută dinainte, schimbă comportamentul participanților diferit față de o garanție percepută ca permanentă. Cineva care știe că banii se opresc peste doi ani ia decizii diferite de cineva care crede că venitul e stabil pe viață.
Costul fiscal al extinderii unor astfel de scheme la nivel național rămâne, de asemenea, o necunoscută majoră, neabordată direct de niciunul dintre pilotaje.
Ce rămâne verificabil din datele publicate
Cele trei experimente nu testează exact același lucru, iar datele publicate nu permit o concluzie unică pentru toate trei. Pilotul finlandez a eliminat condiționalitățile din ajutorul de șomaj pentru un eșantion aleatoriu de someri și nu a găsit o retragere de pe piața muncii. Pilotul german a fost un transfer necondiționat, finanțat privat, paralel cu sistemul de asistență socială, nu o reformă a acestuia, iar rezultatele arată aceeași lipsă de efect negativ asupra timpului de muncă. Experimentele olandeze au testat doar derogări limitate ale regulilor existente și au raportat, în mare parte, efecte mici sau nesemnificative, fără dovezi solide de îmbunătățire a bunăstării. Cine urmărește aceste studii pentru a decide poziția într-o dezbatere publică ar trebui să separe rezultatele confirmate, specifice fiecărui context, de extrapolările generale, care rămân, deocamdată, presupuneri.
