Pe lacul Titicaca, la peste 3.800 de metri altitudine, comunitatea Uros locuiește pe insule construite integral din stuf, un mod de viață care a supraviețuit secole de schimbări și s-a adaptat recent la fluxul de turiști fără să renunțe la obiceiurile de bază.
Insule construite din totora, planta care ține satul pe apă
Fiecare insulă plutitoare e făcută din totora, o specie de stuf care crește abundent în apele lacului Titicaca. Localnicii taie blocuri de rădăcini dense, numite khili, pe care le leagă cu funii și le acoperă cu straturi succesive de trestie uscată.
Stratul de suprafață putrezește constant din cauza umezelii, așa că fiecare familie adaugă trestie proaspătă la fiecare două sau trei săptămâni. Fără această întreținere, insula s-ar scufunda în câțiva ani.
De ce au ales strămoșii Uros să trăiască pe apă
Tradiția orală a comunității spune că insulele plutitoare au apărut ca refugiu, o modalitate de a se retrage de pericolele de pe uscat. Poziția izolată în mijlocul lacului oferea protecție și posibilitatea de a muta întreaga așezare dacă situația o cerea.
Astăzi motivele de mutare sunt altele: o insulă se deplasează atunci când structura de bază slăbește prea mult sau când o familie decide să se separe de restul comunității și să construiască propria insulă.
Turismul, sursa de venit care a schimbat echilibrul economic
Pescuitul și vânatul de păsări acvatice au rămas ocupații de bază, dar veniturile multor familii vin astăzi din vizitele turiștilor. Potrivit relatărilor unor ghizi și organizații de turism din zona Puno, mai multe insule practică un sistem de rotație prin care vizitele se împart între gospodării, astfel încât fluxul de vizitatori și veniturile aferente să nu se concentreze doar pe câteva familii. Practicile diferă însă de la o insulă la alta, iar unele comunități funcționează cu reguli proprii, negociate local, nu impuse uniform pentru tot lacul.
În unele insule, o parte din banii strânși din turism ajunge, potrivit acelorași surse, într-un fond comun folosit pentru întreținerea structurilor de trestie sau pentru școala construită tot din totora pe una dintre insulele mai mari. Nu există însă un model unic, valabil pentru toate cele aproximativ optzeci de insule Uros existente în prezent.
Meșteșugul principal vândut turiștilor rămâne țesutul de artefacte din totora, de la bărci miniaturale la coșuri și păpuși îmbrăcate în costume tradiționale. Femeile din comunitate conduc, în multe familii, aceste ateliere și negociază direct cu vizitatorii.
