Ziua Marinei Române a fost sărbătorită, sâmbătă, în șase orașe din țară — Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București —, centrul de greutate al manifestărilor fiind la Constanța, unde peste 3.500 de militari români și străini au participat la ceremonia militară și la exercițiul naval întrunit și interinstituțional FNR 26.10.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, activitățile principale au avut loc pe faleza Constanței și în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, unde, începând cu ora 10:00, la exercițiu au luat parte peste 50 de nave și ambarcațiuni și 15 aeronave militare și civile, alături de mijloace terestre ale structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Ediția din acest an a marcat participarea în premieră a corvetei „Contraamiral August Roman” - 261 și a vânătorului de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrate în serviciul Forțelor Navale Române. La activități au participat, de asemenea, nave și aeronave militare din Turcia, Bulgaria, Spania și Franța.
Bolojan: „Marina noastră este și o promisiune”
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost prezent la festivitatea de la malul mării, spunând că a venit la Ziua Marinei „din respect pentru Marina Română”. Președintele Nicușor Dan nu s-a aflat printre participanți, mesajul său fiind citit la eveniment de consilierul prezidențial Marius Lazurca.
„Sunt aici în semn de respect față de Marina Română. Într-o vreme în care securitatea la granița de est nu mai este un fapt împlinit, într-o vreme în care navigația sigură prin Marea Neagră este o miză zi de zi și nu o certitudine, dotările pe care le au la dispoziție Forțele noastre Navale, curajul și profesionalismul acestora contează mai mult ca oricând”, a declarat Ilie Bolojan, sâmbătă, la Constanța.
Premierul a precizat că România își va apăra oamenii și investițiile din Marea Neagră, dar și dreptul de a naviga liber pe aceste ape, subliniind că Marina Română reprezintă o promisiune că țara își va apăra granițele, indiferent cât de tulburi ar fi apele din jur.
Contextul: zeci de drone semnalate la granița estică
Sărbătorirea Zilei Marinei și evenimentele organizate în zona litoralului au avut loc pe fondul unor incidente repetate cu drone în ultimele zile. Potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat peste 100 de drone în proximitatea spațiului aerian românesc în doar patru zile, iar autorități au găsit două drone prăbușite în județul Tulcea, precum și fragmente de la mai multe drone pe plajele din Costinești și Saturn.
Manifestările dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia la ora 20:00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Cazino – Piața Ovidiu – faleza din fața clădirii Comandamentului Flotei. Municipiul Constanța va organiza, între orele 21:30 și 22:00, un spectacol de lasere și lumini în zona de nord a digului Tomis.