Marți, 14 octombrie, la sediul Primăriei comunei Corbeni, s-a desfășurat o ședință informativă dedicată cetățenilor, având ca subiect principal golirea controlată a lacului de acumulare Vidraru. Această operațiune este necesară pentru realizarea lucrărilor de retehnologizare a Barajului Vidraru.
La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor implicate în proces: Hidroelectrica – Sucursala Curtea de Argeș, Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș și Primăria comunei Corbeni.
Reprezentantul Hidroelectrica a detaliat etapele tehnice ale golirii controlate, explicând modul de scădere treptată a nivelului apei din lac, cu un debit estimat între 40 și 50 m³/s, astfel încât întreaga operațiune să se desfășoare în condiții de siguranță maximă.

