Într-o lume în care gusturile tind să se conformeze și brandurile urmează trenduri bine trasate, din când în când apare un produs care îndrăznește să fie diferit. Nu doar diferit în compoziție sau gust, ci în mesaj, în identitate și în poveste. Skrewball nu este doar un whiskey cu aromă de unt de arahide – este un manifest. O declarație îndrăzneață despre cine suntem, ce ne dorim și cum putem transforma vulnerabilitatea în forță.
Lansat oficial în România, prima țară din Europa care are privilegiul de a găzdui acest brand inovator, Skrewball vine cu o poveste care te atinge și un gust care te surprinde. Un gust născut nu în laboratoarele obișnuite ale industriei de băuturi spirtoase, ci în memoria unui copil refugiat, marcat de război, boală și dorința de libertate. Un gust care a devenit simbolul unei vieți reconstruite din curaj, iubire și... unt de arahide.
De la tabăra de refugiați la barul din California
Povestea lui Steven Yeng, fondatorul Skrewball, este pe cât de emoționantă, pe atât de. Născut în Cambodgia, în mijlocul unui regim opresiv, Steve a fost diagnosticat cu poliomielită la vârsta de un an, boală care i-a afectat mobilitatea pe viață. Familia lui a fugit în Thailanda și a trăit șase ani într-o tabără de refugiați, supraviețuind din apă de ploaie și pachete alimentare trimise de americani. Printre ele, untul de arahide – o banalitate pentru unii, dar pentru el „gustul libertății”.
„Pentru mine, untul de arahide însemna America, însemna libertate, un viitor. De fiecare dată când simt acel gust, îmi amintesc de prima rază de speranță din viața mea”, a declarat Steve în cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru România.
Odată ajuns în California, a început să reconstruiască totul de la zero. La 22 de ani și-a deschis primul bar, locul unde avea să se nască ideea Skrewball. Împreună cu soția sa, Brittany – chimist de profesie și cofondatoarea brandului – Steve a început să experimenteze cu arome și combinații, dintre care una avea să devină legendă: whiskey și unt de arahide.
„Toată lumea ne spunea că suntem nebuni. Ne-au ignorat, au râs de noi. Băncile nu ne-au luat în serios, firmele de cercetare de piață nu ne răspundeau. Dar noi am mers mai departe. Pentru că Screwball este pentru toți cei care cred în ideile lor nebunești.”
Skrewball: whiskey-ul care sparge tiparele
Nu e ușor să creezi ceva nou într-o industrie care valorizează tradiția. Și totuși, Skrewball face exact asta. Este mai mult decât o băutură – este una dintre cele mai neașteptate inovații din ultimii ani în industria băuturilor spirtoase.
Combinația de whiskey triplu distilat – Jameson – și aromă naturală de unt de arahide creează o băutură dulceagă, echilibrată, cu un aftertaste asemănător lichiorului de nuci. Poate fi savurat simplu sau în cocktailuri reinterpretate, precum whisky sour fără zahăr adăugat.
„Este un whiskey prietenos, care sparge bariera de gen. Se adresează și femeilor, dar și celor care nu obișnuiesc să bea whiskey. Este ușor de iubit și imposibil de uitat”, spune Adelina Din Țurcanu, Marketing Director Pernod Ricard România – compania care aduce Skrewball pe piața locală.
Steve adaugă: „Este pentru cei care nu se încadrează. Pentru black sheep ( oaia neagră). Pentru cei care au curajul să creadă în ei și să meargă mai departe chiar dacă toți spun că e imposibil.”
România – începutul unei revoluții în Europa
Lansarea oficială în România este mai mult decât o premieră europeană. Este o alegere simbolică. O țară care, asemenea Skrewball, a trecut prin perioade grele, dar care nu și-a pierdut curajul. „România este cea mai ospitalieră țară în care am fost vreodată. O țară cu suflet și energie, exact ce aveam nevoie pentru a începe această nouă poveste”, a spus Steve Yeng în cadrul evenimentului de lansare.





