“Elemente”, „Superstiții”, „De criză”, „Vorbire”, „Culori”, „Corpul”, „Sunetul”, „Gestul”, nu sunt doar niște cuvinte înșirate, ci temele Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului – BABEL organizat de Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște, începând cu anul 2007. Ediția a IX-a, care va avea loc între 2 și 9 iunie 2019, are ca temă “imaginea”.
Totul a pornit de la “conceptul de „imagine” ce obsedează lumea contemporană generând în teatrului tîrgoviștean întrebarea, despre cât de mult poate teatrul, care este o artă a cuvântului, să se adapteze domniei imaginii. “O imagine face cât 1000 de cuvinte!” este sloganul ediției din acest an a festivalului susținut pentru prima dată și de UNITER. Ca în fiecare an, „BABEL F.A.S.T.” este finanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște. La care se adaugă diverși sponsori și alți parteneri.
La conferința de presă despre a IX-a ediție a festivalului, care a avut loc la ceainăria de la Cărturești Verona din București, în prezența presei bucureștene și a celei târgoviștene, am aflat, de la directorul adjunct Liviu Cheloiu și secretarul literar Vera Ștefan, că a IX-a ediție a BABEL F.A.S.T. reunește producțiile selectate din țări precum: Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Algeria, Franța, Scoția, Japonia, Anglia, Islanda, Israel, Coreea de Sud, Lituania și România.
Liviu Cheloiu: “Managerul general și directorul general al festivalului, domnul Constantin Ranin se află acum în Brazilia la conferința UNIMA. Din cauza fusului orar nu putem intra în direct cu domnia sa, așa că ne-a rămas nouă sarcina (împreună cu Vera Ștefan și Diana Sârbu) de a prezenta ediția a IX-a a festivalului BABEL F.A.S.T. Simt lipsa domnului Ranin, care este maestrul cuvântului prin discurs și om de acțiune. Îmi place să dau în scenă imaginea din cuvânt. Vreau să vă îndrum la vot duminică, tot pentru imagine, căci la noi la teatru, <<imaginea>> începe în 2 iunie, adică la festival. Ne-am jucat la anterioarele ediții cu: sunetul, gestul, corpul, iar acum, pentru această ediție am ales <<imaginea>>, ca temă. Ce este inedit în această ediție? Vom începe festivalul cu “Laboratoarele Imago” prin coordonatorul Oleg Loevski. Nu reprezintă ceva inedit în România, l-au mai făcut și cei de la Teatrul <<I.C. Nottara>> din București, precum și cei de la teatrul din Satu Mare. Noi doar le-am impus regizorilor rusi tema. Ceea ce este inedit în acest an, în festival, este faptul că, după un an jumătate de negocieri și efort imens, am reușit să aducem Compania din Cehia, “Laterna Magika”, teatru important în zona vizualului cu impact mondial”.
În continuare, Liviu Cheloiu a mai precizat despre conferințele care vor avea loc și despre vernisajul de fotografie din piața publică “In memoriam Sorin Radu”. Proiecțiile însoțite de un spectacol de foc vor fi coordonate de către soția acestuia, doamna Maria Ștefănescu.
Vera Ștefan (secretar literar) a mai precizat: „Tema festivalului a generat o selecție care se bazează pe artă digitală, “artă numerică” cum se spune acum, astfel încât, în prima zi de festival, vom avea un spectacol de <<artă digitală psihedelică>>. Anul trecut am avut ca invitați speciali reprezentanti din Lituania, acum ei vin cu un spectacol. Trupa din India, care nu a obținut viză anul trecut, a reușit în acest an și vine cu un spectacol”.
Festival internațional de la Târgoviște, care duce numele teatrului din România în lume, este organizat de o echipă mică printre care: Mihai Constantin Ranin, (directorul teatrului), Liviu Cheloiu, (directorul adjunct al teatrului și selecționerul festivalului) Vera Ștefan (secretar literar), Diana Sârbu (manager cultural), împreună cu alți angajați ai teatrului.
Anul acesta, în festival, spun povești prin imaginile din spectacole, regizori de teatru de mare notorietate pe plan mondial: Oleg Loevski, Scott Johnston, Dimitry Aryupin, Alexandar Ivanovski, Inesa Pilvelyte, Piotr Kulczyk, Jeungwoo Son, Hyungjong Song, Kim So Jung. Vor avea loc workshop-uri conduse de: Atsushi Kakumoto (Japonia), Aditi Venkateshwaran (India) și de un masterclass susținut de către Vidyanidhee Vanarase (India). Vor avea loc spectacole de stradă ale trupelor din Polonia, Scoția și Italia. Parada se va desfășura după conceptul “Nuntă în Babel”.
Pariul este câștigat, BABEL F.A.S.T. există! Un festival despre care am tot scris și în anii trecuți, făcut cu bani puțini și idei generoase, pe care l-am susținut, și care merită susținut și de acum înainte, pentru că este un simbol al diversității, o expresie a marilor întâlniri ce decalnșează punți de energie între oameni, favorizând dialogul prin cultură, adică socializarea prin intermediul artelor. Târgoviștenii au nevoie de BABEL F.A.S.T. pentru că prin varietatea artelor pe care le adună sub cupola sa, festivalul naște comunicarea emoțională și internațională. Educația estetică prin forța artei devine o formă de acțiune și de educație umanistă, căci pe lângă spectacole de teatru mai au loc expoziții de fotografie, proiecții de film.
A IX-a ediție adună peste 200 de voluntari. 19 dintre ei, aleși de către Scott Johnston, vor prezenta la finalul festivalului spectacolul “Suntem făcuți din praf de stele”. Festivalul care revitalizează economia orașului demonstrează că are deja un public participant la festival, format din adulții care au vârste cuprinse între 25-60 de ani și tinerii cu vârste între 14 și 25 de ani. La ediția de anul trecut, în 8 zile de festival, au fost 300 de invitați, iar cei peste 40 000 de spectatori au avut ocazia să vadă 20 de spectacole de teatru și să participle la 20 de evenimente conexe. Toate acestea au avut ecou în peste 100 de articole în mass-media. BABEL F.A.S.T.” de la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște cucerește spectatorul târgoviștean an de an!
Autor: Monica Andrei, critic de teatru
Foto afis: Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște