Păpușarul este o piesă de teatru specială. Am fost aseară cu mama și am văzut tot. Acest spectacol se referă la suferințele oamenilor și copiilor evrei din lagărele naziste. Piesa e cu actori simpatici și amuzanți. Ei sunt și triști, cu o mare durere în ochi, dar și veseli. Nu știu dacă veselia e din supărare.
În piesa Păpușarul este vorba despre un om, pe nume Finkelbaum, care era de meserie păpușar. Fusese în lagăr. Într-o zi, a fugit cu prietenul lui, un personaj parcă din povești, care seamănă puțin cu bunicul meu, care a murit astă-toamnă, numai că el avea o chelie mare și lucioasă.
Din păcate, toată familia lui Samuel Finkelbaum a fost ucisă de naziști. Săracul de el, și-a amintit că a văzut-o pe soția lui într-o groapă. A plâns așa de rău! O iubea foarte mult, pentru că era frumoasă și avea părul lung și creț. A plâns pentru că Rașela era însărcinată cu copilul lor. A murit și el. Mi-a fost milă de ei.
După ce a fugit din lagăr, Samuel a fost disperat. A rămas 5 ani după terminarea războiului într-un apartament micuț și urât. Credea că încă e război. El a făcut cu mâna lui niște păpuși, cu gândul la cei din familia lui. O păpușă pentru tatăl lui, pentru mama lui și pentru alții din gașcă. Samuel vorbea cu ele ca și cu oamenii vii. Eu am crezut că e nebun la început, cam dădea din picioare și parcă îl durea ceva. Mama mi-a spus că îl durea sufletul. Și poate că era nebun, dar asta era din cauza suferințelor. Se credea cel mai tare păpușar din lume. Râdea, plângea, dansa, cânta, dar din cauză că îi era dor de Rașela. Uneori, vorbeau și păpușile cu el.
