Procese verbale, declarații, arhive ale Securității, mărturii, foto-documente, o carte document, o emisiune la Televiziunea Română, mister de roman polițist în Dosarul nr 1595/II/ 1980, cu 125 de file datate între 16 mai și 14 octombrie 1980, din arhiva Procuraturii, două decenii de zvonuri, apoi o tăcere adâncă. Marin Preda n-a murit la Mogoșoaia, în 1980, de moarte naturală.
O zi fatidică și un dosar cu probatoriu de groază
Se publicase romanul “Cel mai iubit dintre pământeni”, cu mare succes la public, se lansa cartea prin librăriile din țară. În 16 mai 1980, Dan Claudiu Tănăsescu și Cornel Popescu (redactorul șef al Editurii “Cartea Românească”) urcă pe la amiază la etajul I din casa de creație, care se afla atunci, în Palatul Mogoșoaia, ca să-l ia pe Marin Preda. Stabiliseră cu o zi înainte ca să meargă împreună la Focșani unde avea loc lansarea cărții.
Ușa apartamentului e deschisă, cheia e în broască, contrar obiceiului scriitorului, care se încuia bine noaptea. Pășesc amândoi pe hol, trec de baie, intră în cameră. Pe patul cu noptieră și veioză de lângă fereastră, îmbrăcat în pijamale și cu un pardesiu negru cu alb, cu picioarele-i atârnând pe parchet, îl găsesc cei doi pe Marin Preda, culcat cu partea dreaptă a feței pe saltea. Se văd leziuni pe frunte, deasupra buzei o echimoză, din gură și nas se scurgea o mucozitate, mai erau și niște urme ce păreau a fi de vomă, în dreptul capului. În jur, acte, bani, carnete CEC, permis auto, 2 fotografii, legitimație de serviciu, o chitanță, 4 ceasuri, o brățară, o brichetă, butoni, un radio, o icoană, o pictură, o statuetă, manuscrise, agende, blocnotesuri… Primul gând a lui Tănăsescu, ca medic, e să coboare după trusa medicală, apoi își dă seama că scriitorul e mort. Constată decesul, anunță Procuratura.
Din buletinul eliberat de Circa 1 de Miliție, Marin Preda, fiul lui, o linie trasă în locul tatălui și al Joiței, născut la 5 august 1922, în comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, își găsise sfârșitul în camera 5 a Casei de creație de la Mogoșoaia, în acea zi de 16 mai 1980. Nota din 18 mai 1980, în urma autopsiei, precizează, că “moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii, nas și gură, cu un corp moale. Se confirmă maladiile: hipertensiune arterială, hepatită cronică, miocardoscleroză interstițială”.
Ultima zi de viață și ultimul drum a lui Marin Preda
Pena Gheorghina a intrat de serviciu la Editura “Cartea Românească” pe la ora 13,00, iar Marin Preda a ajuns pe la ora 15, 00. Avea o stare psihică bună, a primit vizite, a cerut apă și a scris. Bătrâneanu Aurel a primit aprobare pentru două seturi de cărți, aflase că scriitorul lucra la o piesă de teatru. La orele 21,00 a comandat un taxi cu destinația: Mogoșoaia.
Taximetristul Bercea Marius declară că-l transportase într-o starea avansată de ebrietate de la sediul editurii de pe strada “Nuferilor” la Mogoșoaia, cu un cartuș de Kent sub braț și înjura des. La orele 22,00, ajuns la destinație, îl preia portarul Tudor Nicolae. Pictorul Bolea și scriitorul George Buzoianu îl duc la etajul I pe scriitor. De când apăruse romanul “Cel mai iubit dintre pământeni”, scriitorul începuse să bea și mai mult, lua medicamente, menționează George Buzoianu, care îi ceruse ospătarei Dincă Vica să-i prepare o omletă pentru scriitor. Sculptorul Bolea Aurelian precizează, că și el l-a dus în cameră, împreună cu muzicianul Maiorovici, portarul și bucătarul Drăgan Petrică. Lucian Raicu a achitat taxiul. După miezul nopții Marin Preda ar fi apărut în salonul unde se aflau: Sonia Larian, Lucian Raicu, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Rodica Cristea și ar fi cerut votcă. Viorica Prodanov i-a oferit băutura adusă din camera sa. După ce scriitorul devine somnolent, este dus în camera 5 de la etajul I.
Scriitura de pe toate formularele declarațiilor seamănă, diferă doar semnătura. Situațiile nu concid. În procesul verbal al Procuraturii portarul se numește Panțâru Tudor în niciun caz Tudor Nicolae. Șoferul taxiului susține că nu știa cine este Marin Preda și nici unde se afla casa de creație, deși scriitorul era destul de cunoscut la acea vreme, respectat, mult prea iubit, se comporta frumos cu toată lumea. “Starea avansată de ebrietate”, formula pomenită de către toți scriitorii, se repetă des. Când plecase de la editură, Marin Preda nu era beat, iar când apăruse în salon era coerent, așa cum declară Mazilescu. Nimeni nu sesizase pata roșie de pe frunte rezultată în urma căzăturii, așa cum declară ospătara, care-l găsise în fața oglinzii de la baie, spălându-și sângele de pe față.
Marin Preda îl sunase pe Radu F. Alexandru înainte de a pleca de la editură. Erau prieteni buni, deseori, obișnuia să i se confeseze. Radu F. Alexandru (dramaturg, prieten): Criza s-a declanșat ulterior și care avea să se încheie definitiv în “noapte” a fost provocată de un telefon primit la editură. Subiectul: relațiile de familie. (…) Pentru el totul devenise catastrofal. De nesuportat. De nedepășit. O abdicare necondiționată în fața unui pretext care trebuia transformat într-un obstacol insurmontabil. Era o probă că așa nu se poate trăi. Avea anevoie să se convingă că sosise momentul. Și a reușit să o facă cu o înspăimântătoare forță.
Cornel Popescu (redactorul șef): “Monșer, îmi omoară copiii!” Am înlemnit. Mă fixa cu disperare prin lentilele ochelarilor, parcă implorându-mă și așteptând de la mine o vorbă de salvare. “Au aflat că am luat mulți bani pe carte… vor să-mi răpească băieții, să mă oblige să-i răscumpăr. Îmi spun copiii că sunt urmăriți de la școală până acasă. O Volgă roșie, zi de zi. Nevastă-mea primește telefoane, o insultă, o amenință niște nemernici!” Îi propun să anunțăm miliția. A doua zi au venit trei procurori și doamna Preda. Peste câteva zile, am venit la editură, mi-a spus că “pare că se rezolvă”, mi-a mulțumit. Devenise omul echilibrat, stăpân de sine, pe care-l știam. Peste alte câteva zile Marin Preda murea.
Cleopatra Sănescu (secretara editurii): Întotdeauna îmi spunea: “dacă mi se întâmplă ceva, îl chemi pe fratele meu și le dai personal (…)”.Veneau mulți din Ministerul de Interne și ziceau să le publicăm noi cărțile. Un domn cu ochelari m-a întrebat dacă-i place whiskeyul. În 8 ani nu l-am văzut niciodată beat (…) Îi procuram zaharina prin niște cunoștințe căci a noastră avea un gust metalic. “Cel mai iubit dintre pământeni” l-am bătut la mașină acasă (…). Îmi amintesc că erau redactori la editură, care îmi spuneau că bine a fi să avem și noi un director membru de partid. După ce a terminat “Cel mai iubit dintre pământeni” avea o schemă pentru volumul II în dulap. Horoscopul, manuscrisele, scrisorile, forografiile, fragmente de jurnal au dispărut. Valiza din fișet fusese luată înainte să ajungă la fratele lui. O parte din documentele inventariate, precum și scrisorile de la cititori sau de la prima sa soție, Aurora Cornu, au rămas în custodia Uniunii Scriitorilor.
Pe o ploaie măruntă în București, oameni cu sufletele cernite, rude, prieteni, printre coroane de flori, în șiruri nesfârșite la Muzeul Literaturii Române, îl vedeau pentru ultima dată, îl conduceau pe ultimul drum. Parcă toate fuseseră aranjate, ca moartea să se întâmple. Revista “Luceafărul”, a Uniunii Scriitorilor, apărea pe piață sâmbăta, iar scriitorul decedase în noaptea de vineri spre sâmbătă. A apărut în săptămâna următoare. În pagina a III-a a revistei, triumfa primul articol semnat de dușmanul de moarte a lui Marin Preda, Eugen Barbu, apoi ceilalți autori. Adrian Păunescu lăsa să se înțeleagă că el îl sfătuise să nu mai bea whiskey asociat cu tranchilizante. Cezar Ivănescu îl acuza pe Mircea Dinescu, ca fiind principalul vinovat de bețiile monstruoase la care-l împinsese și-l purta.
Cum a murit Marin Preda?
În Certificatul medico-legal, în urma autopsiei, găsim la concluzii: “moartea lui Marin Preda a fost violentă. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea oroficiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
Marin Preda a fost găsit mort, dar nu e cert cum a murit. Se răspândise zvonul și se întărise convingerea chiar până în 1998, că se asfixiase cu propria lui vomă de beat ce era. Lumea a rămas cu ideea, că a băut mai mult decât ar fi putut bea, dar Certificatul medico-legal și declarațiile martorilor ridică multe semne de întrebare. La 18 ani de la deces, Mariana Sipoș face o emisiune la televiziune. Împreună cu echipa sa, asistă cum Vladmir Belis, directorul Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici” din București, comentează Certificatul medico-legal din dosarul de la Procuratură: “Două plăgi faciale: deasupra arcadei sprâncenoase stângi, o plagă semilunară de 1,5 cm, acoperită cu sânge închegat și deasupra ei altă plagă de doi centimetri, acoperită cu sânge închegat. O echimoză de 1,5 cm, ușor tumefiată. Moartea a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin asuparea nasului și gurii, cu un corp moale, posibil lenjerie. Asfixia mecanică nu este accidentală. Fusese găsit pe pat cu capul sprijinit pe tăblia și pilierul patului ceea ce înseamnă că era cu fața în sus sau într-o parte, nu avea cum să se asfixieze. Dacă se asfixia cu propria vomă în timpul respirației, s-ar fi găsit în căile respiratorii conținut gastric, dar este precizat, că ele nu au din substanța amintită”.
