Bulgaria tocmai a intrat in zona euro dupa 19 ani de la aderarea la UE in tandem cu tara noastra. Tandemul insa s-a rupt. România nu s-a aflat poate niciodată mai departe de zona euro ca in acest moment.
Iar aceasta evaluare nu este una subiectiva, ci este data de masura departarii de criteriile de aderare la zona euro stabilite prin Tratatul de la Maastricht, așa numitele “criterii nominale„:
- Indicele armonizat al preturilor de consum (inflatia) sa fie cu cel mult 1,5 puncte procentuale mai mare decât media celor mai scazuti trei indici din zona euro.
- Deficitul bugetar sa nu fie mai mare de 3% din PIB.
- Datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB.
- Dobanzile pe termen lung (10 ani) la care se finanteaza statul roman sa fie cu maxim 2 puncte procentuale mai mari decât media dobanzilor pe termen lung din cele trei tari cu inflatia cea mai mica.
Unde se afla România la sfarsitul lui 2025 in raport cu aceste criterii nominale este aratat in tabelul de mai jos.
| Criteriu | România | Valoare de referinta | Diferenta | Tendinta |
| Inflatie (IAPC)* | 8.60% | 2.17% | 6.43 | Descrescatoare |
| Deficit bugetar/PIB** | 6.40% | 3% | 3.40 | Descrescatoare |
| Datorie publica/PIB** | 58.90% | 60% | -1.10 | Crescatoare |
| Dobanzi la TS 10 ani*** | 6.81% | 5.46% | 1.35 | Descrescatoare |
Dintre parametrii de mai sus, cei care vor dicta momentul in care România s-ar califica pentru a adera la zona euro sunt deficitul bugetar și datoria publica. Explicatia este legata de faptul ca acestia vor fi indicatorii cel mai dificil de ajustat. In ce priveste deficitul bugetar raportat la PIB, este realist sa presupunem o ajustare medie aproximativa de 0,5-0,6 puncte procentuale pe an. Asta inseamna ca deficitul bugetar al României nu va scadea sub 3% mai devreme de 6 ani. Tinand cont insa și de ciclurile electorale și de oboseala inerenta la reforma, un termen mai realist ar fi catre 7-8 ani.
Insa cei 7-8 ani mentionati mai sus pentru incadrarea in conditiile nominale de aderare sunt doar punctul de plecare. Asta deoarece exista și o a cincea conditionalitate deja mentionata. România va trebui apoi sa ramana timp de cel putin 2 ani in ERM II, pentru a dovedi ca moneda nationala indeplineste criteriile de volatilitate. Ceea ce ne duce la 9-10 ani…
O abordare circumspecta a României nu ar trebui sa mire. In ultimii 15 ani au existat cel putin 6-7 declaratii ale unor decidenti de varf care stabileau diferite termene de aderare la zona euro, fara ca aceasta sa antreneze și rigoarea macroeconomica aferenta unui astfel de obiectiv. Ca urmare, toate acele termene au fost ratate.
Ar fi putut fi altfel? Ar fi trebuit România sa urmeze calea Bulgariei pentru care trecerea de la consiliu monetar la zona euro a fost extrem de lina?
