Ministerul Economiei a finalizat procedura de intabulare a unui imobil aflat pe Șoseaua Olteniței nr. 225, în București, readucând clădirea în patrimoniul statului român. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Economiei, Radu Miruță (USR), care a precizat că imobilul – o clădire de birouri cu o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați – a fost exploatat ilegal timp de aproape două decenii.
„De astăzi, clădirea din Olteniței are certificat de naștere – este oficial înregistrată în cartea funciară, cu drept de proprietate clar în favoarea Statului Român, prin Ministerul Economiei”, a declarat Miruță, adăugând că instituția a intervenit rapid după descoperirea situației.
Potrivit ministrului, imobilul a fost lăsat în afara circuitului legal din 2006, perioadă în care a fost ocupat fără titlu de proprietate, iar beneficiile economice generate de clădire – în special chirii – nu au revenit statului.

