Procesul de “restrangere cantitativa" (quantitative tightening) in care sunt angrenate in prezent marile banci centrale ii face pe multi sa isi aduca aminte cu ingrijorare de una dintre faimoasele cugetari ale lui Warren Buffett: “Doar cand se retrage mareea afli cine a inotat in pielea goala" (“Only when the tide goes out do you discover who’s been swimming naked").
O astfel de ingrijorare este de înțeles. Deceniul dobanzilor ultrascazute a alimentat un comportament riscant, atat din partea guvernelor, cat și din parte companiilor. Faptul ca dobanzile au fost nivelate, nemaireflectand riscul pe care creditele il finantau, a facut ca managementul riscului indatorarii sa nu mai fie o prioritate. Oricat de mult imprumutau astfel de entitati pe piata obligatiunilor, întotdeauna era o banca centrala prin zona, grijulie ca dobanzile sa fie extrem de scazute și lichiditate din plin.
Tolerarea acestui comportament nesanatos face ca, astazi, lupta impotriva inflatiei sa fie dificila și riscanta. Aceste doua probleme provin din faptul ca retragerea lichiditatii din piata și scumpirea banilor, retragerea “mareei" daca vreti, face ca toate datoriile guvernelor și companiilor sa fie mult mai scump de refinantat.
Iar aceasta presiune se multiplica atunci cand vorbim de economii sau companii vulnerabile. FMI estimeaza ca 60% dintre tarile cu venituri scazute se afla deja intr-un risc mare de incapacitate de plata sau au intrat deja intr-o astfel de situatie, marea majoritate avand datorii denominate in dolari. Nici macar o zona precum zona euro nu este lipsita de tensiuni daca ne gandim la verigile ei slabe Italia sau Grecia, tari cu un grad ridicat de indatorare și credibilitate discutabila pe pietele financiare.
In acest conditii, multi analisti și investitori vad bancile centrale sub o presiune in crestere pentru a genera o noua “maree" monetara care sa acopere “goliciunea" multor debitori. Cu prilejul unei recente conferinte a administratorilor de pensii private din Europa, am avut prilejul sa particip intr-un panel alaturi de domnul Michael Howell, Director al firmei de management al activelor CrossBorder Capital. Domnia sa, un cunoscut profesionist al pietelor financiare, considera ca exista trei motive importante pentru care marile banci centrale vor fi obligate sa reia relaxarea cantitativa, chiar daca poate intr-o alta forma.
In primul rand, fragilitatea financiara mondiala, cauzata mai ales de imensa nevoie de refinantare a datoriilor. Soldul datoriilor la nivel global il estimeaza la 350 de mii de miliarde de dolari, adica de trei ori valoarea PIB-ului Mondial. Presupunand o maturitate medie de 5 ani, rezulta ca 70 de mii de miliarde trebuie sa fie “rostogolite" in fiecare an la nivel mondial. Intrebarea pe care o ridica este cine și cu ce bani o va face avand in vedere retragerile promovate de bancile centrale.