Marile victorii militare din istorie nu ar fi fost posibile fara liderii autentici ai acelor vremuri. Oamenii sanatosi nu merg la moarte de buna voie, isi protejeaza viata si evita pericolele. Si atunci ce i-a facut sa isi sacrifice vietile cu sutele de mii in marile batalii pe care le-au dus? Unul dintre cele mai pretioase ingrediente a fost capacitatea liderilor – militari, politici – de a-i insufleti, de a-i face sa-si asume idealuri pe care sa isi doreasca sa le atinga cu orice pret, de a le trezi emotii profunde pe care le-au canalizat apoi spre un curaj si o determinare atat de puternice, incat au fost dispusi sa-si asume despartirea de cei dragi, austeritatea cazona, riscurile frontului si, in ultima instanta, sacrificiul suprem.
Dincolo de toate definitiile pe care le veti gasi in literatura, probabil ca aceasta este chintesenta leadership-ului: sa canalizezi energiile si emotiile celor din jur, sa-i faci sa te urmeze, acceptand sacrificii pe termen scurt, pentru atingerea pe termen lung a unui tel economic, politic sau etic.
Prin prisma definitiei de mai sus, lumea dezvoltata de astazi pare sa fie intr-o mare criza de lideri autentici capabili sa canalizeze emotiile existente la nivelul societatii catre telurile declarate, dar asumate in realitate doar pe jumatate.
Haideti sa privim lupta pur declarativa cu incalzirea globala. Asa cum explicam in Esecul evitarii incalzirii globale – adevaruri incomode, lipsa unui leadership eficient intr-un subiect de o asemenea importanta a facut ca, in pofida zecilor de conferinte si protocoale semnate in 1992, 1997, 2009 sau 2015, tendinta de decarbonarii a economiei globale sa nu cunoasca nicio accelerare. A continuat de fapt neabatuta pe aceeasi tendinta de scadere liniara, dar total insuficienta.
Niste lideri autentici ar fi trebuit sa faca exact ceea ce spuneam in paragraful de inceput: sa canalizeze emotiile si preocuparile in crestere legate de schimbarile climatice pentru a face populatia din economiile dezvoltate sa isi asume costurile aferente, incetand sa vanda iluzia unor solutii exclusiv tehnologice. Schimbarile produse astfel vor fi in realitate mult prea lente, cu un impact financiar considerabil si, ca urmare, vor veni prea tarziu. Rezultatele de impact cu adevarat semnificativ necesita de fapt schimbarea stilului de viata in primul rand din societatile dezvoltate.
Iata doua informatii cheie.
I. 20 de tari sunt responsabile pentru 80% din gazele cu efect de sera.
II. Un studiu realizat in 43 de tari pe 5 continente si publicat de catre Universitatea de Stiinta si Tehnologie din Norvegia arata consumatorii ca fiind responsabili pentru 60% din emisiile de carbon si 80% din consumul de apa la nivel global.
Deci o reala accelerare a decarbonarii ar presupune existenta unor lideri suficient de curajosi in societatile dezvoltate care sa faca o legatura clara intre comportamentul consumerist al concetatentilor si incalzirea globala. Existenta unor lideri suficient de sinceri care sa spuna: sa plantam puieti si sa punem panouri solare pe casa este un pas inainte, dar cu mult prea mic fata de ce este necesar pentru o schimbare de curs. Existenta unor lideri suficient de curajosi ca sa mobilizeze populatia in directia unui alt stil de viata, prin potentarea emotiilor lor legate de schimbarea planetei, prin explicarea faptului ca nici mitingurile, nici aratatul cu degetul spre altii nu vor rezolva problema.
Fara renuntarea la anumite privilegii, razboiul cu incalzirea globala nu va fi castigat: fie ca vorbim de marimea, puterea sau viteza automobilelor pe care le folosim, de pretul energiei pe care o consumam, de iluminatul excesiv al oraselor (cati trecatori se uita la reclamele din Picadilly Circus sau Times Square intre 1 noaptea si 6 dimineata?), de avioanele care transporta lalele din Africa in Olanda, sau de scurtarea permanenta a vietii de utilizare a bunurilor de larg consum. Iar lista beneficiilor a caror ratiune ar trebui sa o punem sub semnul intrebarii este cu mult mai mare.
Astfel de conducatori nu au nicio sansa sa castige razboiul cu incalzirea globala, pentru ca nu sunt lideri. Nu au capacitatea se creeze emotie pe care apoi sa o canalizeze prin mobilizarea maselor intr-o directie care pe termen scurt va oferi doar costuri, in schimbul unei victorii pe termen lung. Nu sunt capabili de asa ceva din lipsa de credibilitate, nu stiu sa o faca sau pur si simplu le e teama, ei insisi vizand castiguri electorale pe termen scurt si nicidecum costuri. In aceste conditii, esecul este garantat.
