Intr-un comentariu facut recent pe pagina sa de Facebook, ministrul de finante spunea “Romania are nevoie, asa cum vedem in toata lumea, si de dobanzi reale zero sau, si mai bine, negative”. Este un mesaj extrem de important, care cred ca trebuie analizat si interpretat cu atentie. Concluziile ar putea fi surprinzatoare.
In primul rand, trebuie precizat faptul ca prin dobanzi reale zero sau negative, domnia sa invoca necesitatea unor dobanzi sub rata inflatiei. In aceste conditii, afirmatia este suficient de vaga ca sa ridice semne de intrebare. La care dobanzi se refera de fapt domnul ministru? Pentru ca o serie de dobanzi sunt deja, de o buna bucata de timp, sub rata inflatiei, adica real negative. Ma gandesc aici la dobanzile bancare la care sunt atrase economiile populatiei, sau la titlurile de stat pe termen scurt.
Mai mult, dobanda de politica monetara a BNR este si ea sub rata inflatiei de ani de zile. Iar daca tinem cont de faptul ca zilele trecute tocmai ce am avut o noua scadere a dobanzii de referinta, BNR nu pare sa aiba nicio retinere in a o mentine in continuare la niveluri real negative. In acest context, sunt in dezacord cu cei care au considerat decizia BNR ca fiind un raspuns prompt la solicitarea ministrului. Rapsunsul inca nu a venit si e incert ca va veni prea curand. Iata de ce.
Pentru a deslusi misterul declaratiei ministrului de finante, putem folosi o indicatie suplimentara, care ne este oferita de afirmatia “asa cum vedem in toata lumea”. Ce vedem in toata lumea? Ma rog, nu chiar in toata lumea… Dobanzi real negative la titlurile de stat pe termen mediu si lung si chiar dobanzi nominale negative. Si cum Romania nu este inca in aceasta situatie, eu cred ca, de fapt, la asta s-a referit domnul ministru. Ceea ce ne duce intr-o directie interesanta.
Dobanzile extrem de scazute la care aspira domnia sa nu ar fi fost posibile fara interventiile masive ale bancilor centrale din tarile respective. Deci mesajul implicit pe care domnul ministru il da este ca isi doreste o prezenta mai semnificativa a BNR pe piata secundara a titlurilor de stat, unde ar trebui sa creasca volumul achizitiilor suficient de mult pentru a duce la cresterea pretului titlurilor si, implicit, la scaderea costurilor de finantare a cheltuielilor guvernamentale pe termen mediu si lung sub rata inflatiei. Si, chiar daca asa pare, culmea este ca, in contextul actual, nici macar nu este o solicitare iesita din comun, judecata dupa abordarile marilor banci centrale.
