În intervalul 12–14 septembrie 2025, salvatorii ialomițeni au desfășurat 54 de intervenții, care au inclus stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor și gestionarea accidentelor rutiere. În total, 36 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD.
Printre cele mai importante misiuni se numără cele legate de cinci accidente rutiere produse pe raza localităților Fetești, Urziceni, Manasia și Coșereni. În urma acestora, 11 victime au primit îngrijiri la fața locului, șapte au fost transportate la spital, iar o persoană și-a pierdut viața.
De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea a șase incendii la nivel județean, dintre care patru au avut ca sursă arderi necontrolate de vegetație uscată, afectând aproximativ 3 hectare. Cauzele principale: foc deschis în spații nepermise, joaca copiilor cu focul și fumatul în locuri interzise.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor de vegetație:
- Evitați folosirea focului deschis în zone cu risc și pe timp de vânt;
- Supravegheați copiii pentru a preveni jocul cu focul;
- Depuneți resturile doar în locuri special amenajate;
- Nu aruncați la întâmplare țigări sau chibrituri aprinse;
- Nu folosiți focul în zone cu uscăciune accentuată;
- Protejați recipientele sau rezervoarele cu substanțe inflamabile de expunerea directă la soare;
- Respectați măsurile impuse de autorități și anunțați imediat incendiile la 112.
Reamintim că arderea miriștilor, turbăriilor, stufului sau vegetației ierboase este interzisă prin lege (OUG nr.195/2005), amenzile fiind cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoane juridice.