Drive

Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce traversa strada neregulamentar

de Marian Tomita ·

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar o stradă din comuna Moșoaia, a anunțat marți seară Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a reieșit că un bărbat de 64 de ani, din Moșoaia, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 36 de ani, tot din Moșoaia, care circula pe DN 67B, din direcția Drăgășani către Pitești. Accidentul s-ar fi produs, cel mai probabil, pe fondul traversării neregulamentare, însă împrejurările exacte urmează să fie stabilite în urma cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș, potrivit Agerpres.

Pietonul a fost găsit inconștient și transportat de urgență la spital de un echipaj medical, însă, din păcate, a decedat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.