București și județul Ilfov împreună alcătuiesc regiunea din România cu cea mai ridicată rată de motorizare a populației, având o medie de 640 de autoturisme la mia de locuitori, cifră apropiată de cea înregistrată în majoritatea regiunilor din Franța, Germania, Austria și Italia, conform datelor furnizate de Eurostat pentru anul 2022.
În restul României, conform informațiilor prezentate de Ziarul Financiar, situația este diferită. În regiunile din centrul, vestul și nord-vestul țării, ponderea variază între 407 și 447 de mașini la mia de locuitori, în timp ce în regiunile din est și sud această cifră oscilează între 315 și 393 de mașini.
Printre cele 10 regiuni europene cu cea mai mică rată de motorizare, două se află în România, patru în Grecia, două în Franța, iar câte una în Germania și Austria, respectiv în zona metropolitană Berlin și în cea a Vienei.
La polul opus, țara cu cel mai ridicat număr de mașini la mia de locuitori este Italia: Valle d’Aosta are o medie de 2.339 autovehicule la mia de locuitori, urmată de Provincia Trento cu 1431 și Bolzano cu 935.
