Curiozități

Filme controversate, interzise sau retrase din cinematografe

De ce ajunge un film interzis sau retras din cinematografe? Povești reale despre pelicule confiscate, tăiate la cererea autorităților sau scoase din sală.

de Anca Diaconescu · · Asistat de AI ·

Fragment de peliculă de 35 mm cu cadre marcate cu roșu, tăiate de cenzorul de film din Noua Zeelandă
Fragment de peliculă de 35 mm cu cadre marcate cu roșu, tăiate de cenzorul de film din Noua Zeelandă

Un film poate dispărea de pe afiș la două luni după premieră. Poate fi tăiat scenă cu scenă ca să poată fi difuzat, confiscat de poliție sau retras chiar de regizorul lui. Motivele diferă, de la critica adresată puterii până la violența extremă și protecția copiilor, iar istoria cinematografiei are destule filme controversate. Printre ele se numără Reconstituirea, retras din cinematografele românești în 1970, și A Serbian Film, care a ajuns în 2010 în centrul unui scandal juridic în Spania.

Reconstituirea, filmul care a deranjat regimul comunist

Și cinematografia românească are un caz celebru. Reconstituirea, regizat de Lucian Pintilie, a fost filmat în vara anului 1968, iar premiera a avut loc pe 5 ianuarie 1970, la cinematograful Luceafărul din București. Povestea urmărește doi tineri obligați de autorități să reconstituie o bătaie dintr-un local, pentru un film educativ. Filmul se încheie tragic.

Se spune adesea că filmul a fost scos de pe ecrane după câteva zile. Cercetătorul Mihai Fulger, de la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, a verificat însă programele cinematografelor din ziarele vremii. Concluzia lui este că filmul a rulat opt săptămâni la Luceafărul, până pe 1 martie 1970. Apoi a rulat câte o săptămână în câteva orașe din țară și a dispărut din circuitul obișnuit.

Conducerea comunistă nu l-a primit bine. Într-o ședință a Secretariatului Comitetului Central din 10 februarie 1970, Nicolae Ceaușescu a spus că lucrurile se exagerează. Filmul critică niște milițieni, iar asta nu l-a deranjat, fiindcă, în cuvintele lui, „avem mulți proști” printre ei. Tot el a spus că filmul nu are valoare artistică, dar că poate rămâne pe piață cât timp vin spectatori.

Filmul a revenit în circuitul obișnuit abia după 1989. În 2008, într-un top al celor mai bune filme românești votat de 40 de critici și organizat de Asociația Criticilor de Film, Reconstituirea a ieșit pe primul loc.

A Clockwork Orange, retras chiar de regizor

Filmul lui Stanley Kubrick din 1971 nu a fost interzis oficial în Marea Britanie. În 1973, după o perioadă de controverse mediatice, Kubrick i-a cerut companiei Warner Bros. să-l retragă din circulație. Potrivit soției regizorului, el și familia sa primiseră amenințări cu moartea.

Pelicula a revenit legal pe ecranele britanice în martie 2000, la un an după moartea regizorului.

Salò și Cannibal Holocaust, două scandaluri din anii ’70 și ’80

Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, ultimul film al lui Pier Paolo Pasolini, a apărut în 1975. Pelicula este inspirată de romanul marchizului de Sade și mută acțiunea în Republica de la Salò, din ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Consiliul Britanic de Clasificare a Filmelor (BBFC), organismul care stabilește cine are voie să vadă un film în Marea Britanie, a refuzat să-i acorde certificat în 1976, adică acordul necesar pentru difuzare. O proiecție a versiunii integrale, într-un club londonez, pentru membri, în 1977, s-a încheiat cu un raid al poliției și cu confiscarea peliculei.

Abia în 2000, după ce regulile de clasificare s-au schimbat, filmul a primit voie să fie difuzat în Marea Britanie fără tăieturi, cu certificatul 18, adică doar pentru adulți.

Cannibal Holocaust, regizat de Ruggero Deodato în 1980, a fost confiscat în Italia la zece zile după premiera de la Milano. Deodato a fost arestat pentru obscenitate. Ulterior, zvonurile că actorii ar fi murit pe platou au dus la acuzații de omor. Regizorul a demonstrat în fața justiției că actorii sunt în viață, dar a fost condamnat pentru obscenitate, cu pedeapsă cu suspendare.

În film apar și morți reale de animale, un motiv invocat adesea pentru interdicțiile din Marea Britanie, Australia și alte state.

A Serbian Film, un caz mai recent

Thrillerul de groază al lui Srđan Spasojević, lansat în 2010, urmărește un fost actor porno care acceptă un rol într-o producție ce se dovedește a fi cu totul altceva decât i se spusese. Scenele de violență sexuală, între care unele în care apar copii într-un context abuziv, au stârnit reacții puternice încă de la primele proiecții din festivaluri. Realizatorii s-au oferit să arate BBFC dovezi că în cele mai dificile scene au folosit păpuși.

În Marea Britanie, BBFC a cerut 49 de tăieturi, în 11 scene, ca filmul să primească certificatul 18. Versiunea clasificată a fost scurtată în total cu 4 minute și 12 secunde. Festivalul FrightFest a anulat proiecția programată pe 29 august, pentru că nu a vrut să prezinte o variantă tăiată.

În Spania, filmul a rulat în octombrie 2010 la Sitges, în sesiuni nocturne pentru adulți. După o plângere a unei asociații catolice de părinți, procurorii din Barcelona l-au acuzat pe directorul festivalului, Ángel Sala, de expunere de pornografie infantilă. Un judecător din San Sebastián a blocat proiecția de la un alt festival. Dosarul împotriva lui Sala a fost închis în februarie 2012, după ce instanța nu a găsit indicii de pornografie infantilă.

Interdicții cu motive diferite

Motivele au variat de la un caz la altul. Au contat critica la adresa statului, violența reală împotriva animalelor, imaginile cu abuzuri asupra copiilor sau chiar decizia unui regizor. Unele filme, precum Salò, au primit mai târziu voie de difuzare în Marea Britanie, deși fuseseră respinse.

Nu toate scandalurile din jurul filmelor țin însă de cenzură. Unele pornesc de la greșeli de pe platou, ca gafele din filme care au scăpat echipei, dar nu și spectatorilor.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.