De la melodrama domestică a lui Kim Ki-young din 1960 până la noul film cu infectați al lui Yeon Sang-ho, cinematografia sud-coreeană a construit una dintre cele mai recognoscibile tradiții de thriller din lume. Selecția de mai jos cuprinde 12 filme care explică de ce genul arată altfel la Seul decât la Hollywood.
De ce thrillerul coreean arată altfel
Până la mijlocul anilor 1990, filmele sud-coreene treceau printr-o cenzură prealabilă, declarată neconstituțională în 1996. Odată cu investițiile marilor conglomerate, o generație de regizori formați în anii dictaturii militare a pus pe ecran ce fusese interzis: violența statului, poliția incompetentă, corupția, trauma colectivă.
De aici vin trăsăturile comune ale filmelor de pe listă. Anchetatorii greșesc des, victimele nu sunt salvate la timp, iar umorul apare în mijlocul scenelor dure. Genurile se amestecă fără avertisment. Tradiția continuă și în producțiile recente, precum Hope, blockbusterul sud-coreean care mizează pe monștri.
12. Colony (2026)
Yeon Sang-ho, regizorul Train to Busan, revine la filmul cu infectați. Colony a avut premiera mondială la Cannes, în secțiunea Séances de minuit, pe 15 mai 2026. A intrat în cinematografele sud-coreene pe 21 mai.
Jun Ji-hyun (Gianna Jun) o interpretează pe Se-jeong, profesoară de biotehnologie. La conferința la care participă, un cercetător ale cărui descoperiri fuseseră ignorate se răzbună răspândind un virus necunoscut. Clădirea este sigilată, iar infectații încep să evolueze.
Noutatea față de Train to Busan este ideea de conștiință colectivă, de tip „minte de stup”. Regizorul i-a gândit pe infectați ca pe o metaforă a inteligenței artificiale. Publicul coreean a răspuns rapid: filmul a trecut de trei milioane de spectatori în a zecea zi de la lansare.
11. Train to Busan (2016)
Yeon Sang-ho venea din animația independentă, iar Train to Busan a fost primul său film cu actori. A avut premiera la Cannes și a fost primul film al anului 2016 care a depășit zece milioane de spectatori în Coreea de Sud.
Un tată absorbit de muncă (Gong Yoo) și fiica lui urcă în trenul de mare viteză spre Busan exact când izbucnește epidemia. Vagoanele înguste dictează ritmul filmului, iar tunelurile devin momente de respiro, pentru că infectații nu văd în întuneric.
Cel mai periculos personaj nu este un infectat, ci un director de companie care sacrifică pe oricine pentru a scăpa. Egoismul de clasă devine la fel de contagios ca virusul.
10. Burning (2018)
Lee Chang-dong, romancier și fost ministru al Culturii, a adaptat povestirea „Barn Burning” de Haruki Murakami. La Cannes, filmul a primit premiul criticii internaționale (FIPRESCI). A fost primul film sud-coreean inclus pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria film internațional.
Jong-su (Yoo Ah-in), un tânăr care vrea să devină scriitor, o reîntâlnește pe Hae-mi, o fostă vecină. Ea se întoarce dintr-o călătorie cu Ben (Steven Yeun), un bărbat bogat și imposibil de citit. Apoi dispare.
Este un thriller aproape fără acțiune, construit din absențe. Scena în care Hae-mi dansează la apus, pe muzica lui Miles Davis, a devenit una dintre cele mai citate ale filmului. Tensiunea vine din resentimentul unui tânăr fără perspective față de un om căruia totul îi vine ușor.
9. The Wailing (2016)
Titlul original, Gokseong, este numele ținutului rural în care se petrece acțiunea. Na Hong-jin a prezentat filmul la Cannes, în afara competiției.
Un polițist stângaci (Kwak Do-won) investighează crime brutale comise de săteni cuprinși de accese de furie. Suspiciunile se îndreaptă spre un străin japonez retras în munți (Jun Kunimura). Când fiica polițistului începe să se schimbe, familia cheamă un șaman.
Filmul pornește ca o anchetă cu accente de comedie și devine horror religios și folcloric. Pentru rolul străinului, Jun Kunimura a fost primul actor care nu este coreean premiat la Blue Dragon Film Awards. Finalul este dezbătut și astăzi.
8. The Handmaiden (2016)
Park Chan-wook mută romanul „Fingersmith” de Sarah Waters din Anglia victoriană în Coreea anilor 1930, sub ocupație japoneză. Filmul a concurat la Cannes și a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film care nu este în limba engleză.
O hoață (Kim Tae-ri) este angajată ca servitoare pe lângă o moștenitoare izolată (Kim Min-hee). Scopul ei este să-l ajute pe un escroc să o seducă pe moștenitoare și să-i ia averea.
Povestea este spusă în trei părți, fiecare dintr-o altă perspectivă, care schimbă sensul celei anterioare. Contextul colonial adaugă un strat politic: identități schimbate, limbi amestecate, personaje care imită o cultură străină pentru a urca social.
7. The Chaser (2008)
Debutul lui Na Hong-jin a fost selectat la Cannes, în secțiunea de miezul nopții. Pornește, în linii mari, de la cazul unui criminal în serie arestat la Seul în 2004.
Un fost polițist devenit proxenet (Kim Yoon-seok) observă că femeile care lucrează pentru el dispar. Criminalul (Ha Jung-woo) este prins devreme și recunoaște tot. Doar că poliția nu poate dovedi nimic, iar ultima victimă ar putea fi încă în viață.
