Ice Cream Man este genul de film la care, după câteva minute, începi să te întrebi dacă a existat vreodată un scenariu sau doar o listă cu metode cât mai scârboase de a omorî oameni.
Premisa este simplă: un vânzător misterios de înghețată ajunge în Bayleen Bay, le oferă copiilor produse „speciale”, iar aceștia încep să-i măcelărească pe adulți. Jared scapă deoarece are intoleranță la lactoză. Nu glumesc. Aceasta este una dintre ideile esențiale ale filmului.
Gore mult, film puțin
De aici începe un festival de sânge, intestine și creiere împrăștiate. Copiii folosesc organele adulților pe post de coardă și elastic, iar fiecare scenă încearcă să fie mai violentă decât precedenta.
Pe alocuri, totul este atât de exagerat, încât devine amuzant. Dacă îți oprești complet creierul, poți chiar să te distrezi. Unele efecte practice sunt foarte bune, iar câteva crime au suficientă imaginație pentru un horror de categorie B.
Dar acestea sunt singurele calități ale filmului.
Nu există suspans, personajele sunt simple victime care așteaptă să fie mutilate, iar povestea este o scuză pentru următoarea găleată cu sânge. Unele scene sunt montate atât de haotic, încât nici măcar nu vezi bine efectele pentru care, teoretic, ai venit.
Copiii nu au nicio vină și se descurcă decent cu materialul primit. Adulții, în schimb, joacă slab, rostesc replici ridicole și iau decizii cretine doar pentru ca următorul omor să poată avea loc. Glumele sunt juvenile, uneori sexiste și aproape niciodată amuzante.
Un antagonist fără personalitate și un twist penibil
Ari Millen arată bine în rolul vânzătorului, dar atât. Costumul și zâmbetul există, personajul nu. Filmul pare să-și dorească un nou Art the Clown, dar nu-i oferă antagonistului personalitate, mitologie sau suficientă forță pentru a deveni memorabil.