Editat de Asociația Română pentru Transparență Decizională - organizație nonprofit
Cronică de film

The End of Oak Street - un film cu dinozauri care nu încearcă să fie Jurassic Park

de Lucian Dinu · ·

The End of Oak Street - un film cu dinozauri care nu încearcă să fie Jurassic Park

Dacă ar fi apărut prin anii ’80 sau ’90, credem că The End of Oak Street ar fi putut deveni un film la fel de cunoscut și de iubit precum Jumanji. Are acel tip de aventură care te face să uiți pentru două ore de lumea din jur: personaje obișnuite aruncate într-o situație imposibilă, umor, pericol, emoție și, evident, dinozauri.

Este un film realizat în 2026, dar cu sufletul marilor aventuri de familie din urmă cu trei sau patru decenii. Nu este însă o simplă imitație nostalgică. Regizorul David Robert Mitchell îi oferă o personalitate proprie prin stilul vizual, poziționarea camerei și felul în care construiește tensiunea.

Și, foarte important pentru noi, deși avem dinozauri, filmul nu ne-a făcut nicio clipă să credem că încearcă să devină un nou Jurassic Park.

O aventură din 1982, nu doar un decor retro

Acțiunea este plasată foarte clar în anul 1982, iar perioada nu este sugerată doar prin câteva melodii introduse strategic pe coloana sonoră. Vestimentația, obiectele din case, mașinile, activitățile personajelor și micile gesturi cotidiene construiesc o lume credibilă.

Pe alocuri, anumite detalii ne-au dat chiar impresia că ne aflăm mai aproape de anii ’70 decât de anii ’90. Dar probabil asemenea nuanțe sunt observate mai ușor de „babalacii” care au prins acea perioadă.

Filmul nu folosește trecutul doar pentru a exploata nostalgia. Absența telefoanelor mobile, a internetului și a posibilității de a cere ajutor în câteva secunde face ca izolarea personajelor să fie reală. O stradă suburbană dispare din lumea cunoscută, iar familia Platt rămâne singură în fața unui pericol pe care nu îl poate înțelege.

Dinozauri fără umbra apăsătoare a lui Jurassic Park

Aproape orice producție cu dinozauri ajunge inevitabil să fie comparată cu Jurassic Park. Este o comparație greu de evitat, dar The End of Oak Street reușește să nu trăiască în umbra francizei create de Steven Spielberg.

Dinozaurii nu sunt transformați într-o atracție turistică, nu există un parc care scapă de sub control și nici savanți care încearcă să explice fiecare specie. Ei apar brutal într-un spațiu domestic și familiar. Curțile, verandele și sufrageriile devin teren de vânătoare.

Creaturile arată foarte bine, iar scenele în care apar sunt intense și construite cu răbdare. Filmul nu se grăbește întotdeauna să arate pericolul. Uneori este suficientă o mișcare în afara cadrului, un zgomot sau reacția personajelor pentru a crea tensiune.

David Robert Mitchell, regizorul cunoscut pentru It Follows, știe foarte bine cum să transforme un spațiu aparent sigur într-un loc amenințător. Colaborarea sa cu directorul de imagine Michael Gioulakis contribuie decisiv la această atmosferă, iar distribuția îi are în prim-plan pe Anne Hathaway, Ewan McGregor, Maisy Stella și Christian Convery.

Anne Hathaway cu pușca și Ewan McGregor cu barosul

Ne-a plăcut foarte mult combinația dintre aventură, umor, momente întunecate și componenta emoțională. Filmul știe când să fie spectaculos, dar nu uită că în centrul poveștii se află o familie.

Anne Hathaway cu o pușcă, Ewan McGregor cu un baros și dinozauri care apar în cele mai neașteptate momente sunt suficiente motive pentru a te distra. Dincolo de imaginea lor de eroi improvizați, cei doi actori reușesc să dea greutate relației dintre Denise și Greg Platt.

Nu avem personaje construite doar pentru a fugi de monștri. Sunt oameni cu slăbiciuni, frustrări și probleme care existau înainte de apariția dinozaurilor. Tocmai această componentă umană face ca pericolul să conteze.

Muzica lui Michael Giacchino are energia unei mari aventuri cinematografice. Nu acoperă imaginile și nu încearcă să oblige spectatorul să simtă ceva, ci amplifică exact cât trebuie spectacolul, emoția și sentimentul de descoperire.

Finalul controversat

Singura noastră problemă importantă este finalul. Am fi vrut ceva mai dur, mai tranșant și poate mai curajos.

Dar, dacă ne gândim bine, dacă filmul ar fi fost realizat în anii ’80 sau ’90, probabil că acesta ar fi fost exact genul de final pe care l-am fi primit. Prin urmare, nu putem să ne supărăm prea tare. Finalul este în ton cu aventura nostalgică pe care filmul încearcă să o construiască, chiar dacă noi am fi preferat o altă direcție.

Totuși, am scăzut puțin nota din cauza lui.

În rest, The End of Oak Street este original, distractiv și suficient de diferit încât să rămână în minte. Este un film pe care îl vom recomanda.

Nota noastră: 7/10.

Este, de fapt, un film Cloverfield rămas fără etichetă?

Avertisment: secțiunea următoare conține spoilere importante despre finalul filmului.

Noi am început să credem că The End of Oak Street este, de fapt, un film Cloverfield care a rămas fără etichetă.

Știm, sună a teorie a conspirației. Și probabil că asta și este.

Dar există câteva coincidențe care ne fac să privim filmul puțin diferit.

Numele: Cloverfield și-a primit numele de la ieșirea de pe autostradă pe care J.J. Abrams o folosea pentru a ajunge la compania sa de producție. Întâmplător, în aceeași zonă există și o stradă Oak Street. Poza 2 vă arată Bulevardul Cloverfield, Strada Oak și Parcul Clover. Coincidență? Poate. Dar sunt mult prea multe alte indicii pentru ca ceea ce spun să nu fie adevărat.

Mai mult decât atât, Strada Oak se termină în Parcul Clover, așa cum puteți observa în poza, iar filmul se numește THE END of Oak Street.

WhatsApp Image 2026-08-20 at 13.30.40.jpeg

Mai avem implicarea lui J.J. Abrams și a companiei sale, Bad Robot. Abrams este omul din spatele universului Cloverfield, iar Bad Robot a mai transformat scenarii independente în capitole ale francizei. 10 Cloverfield Lane a pornit dintr-un scenariu intitulat The Cellar, în timp ce The Cloverfield Paradox a fost inițial proiectul independent God Particle.

Apoi avem familia Platt. Este același nume de familie purtat de Hud Platt, cameramanul din primul Cloverfield. Poate fi doar o coincidență, desigur. Dar este una foarte convenabilă.

În The Cloverfield Paradox apare și referirea la dispariția a cinci cartiere dintr-un oraș. În The End of Oak Street, o întreagă zonă rezidențială dispare și ajunge în alt timp. Mecanismul nu este explicat identic, dar seamănă suficient de mult încât să alimenteze teoria.

WhatsApp Image 2026-08-20 at 13.33.11.jpeg

Cea mai importantă modificare făcută față de scenariul citit inițial de Anne Hathaway privește chiar finalul. Greg trebuia să moară și să rămână mort. Varianta în care familia se întoarce în timp și încearcă să schimbe evenimentele a fost introdusă foarte aproape de începerea filmărilor, după cum a explicat actrița într-un interviu acordat publicației Entertainment Weekly.

Iar când filmul introduce rupturi în spațiu și timp, realități modificate și încercarea de a preveni un eveniment deja petrecut, lucrurile încep să sune foarte mult a The Cloverfield Paradox.

Mai rămâne întrebarea esențială: de ce nu ni se explică limpede ce a provocat dispariția străzii Oak? Poate pentru că ambiguitatea face filmul mai interesant. Sau poate pentru că explicația există deja într-un alt film.

J.J. Abrams a negat legătura și a spus că singura conexiune reală cu franciza este una amuzantă: Mary Elizabeth Winstead, protagonista din 10 Cloverfield Lane, este partenera de viață a lui Ewan McGregor. Mai există și problema drepturilor – filmele Cloverfield aparțin Paramount, în timp ce The End of Oak Street este distribuit de Warner Bros.

Așadar, oficial, nu este un film Cloverfield.

În capul nostru? Clar da.

Un marketing AI de prost gust

Trebuie spus ceva și despre neinspirata promovare realizată printr-un podcast „prezentat” de câini generați cu inteligență artificială. Warner Bros. a colaborat cu proiectul DogPack pentru a promova rolul câinelui Starbuck, iar reacțiile publicului au fost în mare parte negative.

Controversa privește campania de marketing, nu câinele din film: Starbuck este interpretat de un câine real, pe nume Brisket.

Ideea de a promova un film cu o versiune generată artificial a personajului printr-un podcast cu „animale vorbitoare” ni se pare pur și simplu de prost gust. A picat foarte urât și sperăm să nu devină o obișnuință în promovarea producțiilor cinematografice.

Din fericire, o campanie neinspirată nu schimbă filmul.

The End of Oak Street este deja în cinematografele din toată țara fiind distribuit de Vertical Entertainment.

Noi spunem că merită văzut.

Articol scris de Lucian DINU și Alina PETREA - admin al celui mai mare grup de filme din România dar și al paginii, cu același nume, Zi-mi un film bun - și te invităm dacă esti cinefil să le dai un like

DistribuieFacebookXWhatsApp

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.