Cât de mult poate pierde Peter Parker înainte ca Spider-Man să nu mai fie suficient pentru a-l salva? Și ce mai rămâne dintr-un erou atunci când nimeni nu-și mai amintește omul din spatele măștii?
Spider-Man: O nouă zi nu răspunde la aceste întrebări prin explozii introduse mecanic din cinci în cinci minute și nici printr-o nouă amenințare care ar putea distruge întregul univers. Le transformă într-o poveste despre singurătate, maturizare și reconstrucție.
Este în continuare un spectacol Marvel, cu lupte ample, apariții surprinzătoare și suficiente trimiteri pentru fanii benzilor desenate și ai jocurilor video. Dar, înainte de toate, este un film despre Peter Parker. Un tânăr care a salvat lumea de mai multe ori, dar care nu mai știe cum să-și salveze propria viață.
Am vizionat Spider-Man: O nouă zi în avanpremieră, în sala ULTRA de la Cineplexx Băneasa. Filmul este distribuit în cinematografele din România de Intercom Film.
Înainte de cronica propriu-zisă, să ne amintim cum a ajuns aici.
Cum a rămas Peter Parker singur
Atenție: urmează spoilere despre toate aparițiile precedente ale lui Spider-Man în MCU. Dacă nu ai văzut filmele, poți trece direct la secțiunea „Gata cu spoilerele”.
Atunci când îl întâlnim pentru prima dată în universul cinematografic Marvel, Peter Parker fusese deja mușcat de păianjen și își construise singur lansatoarele de pânză. MCU nu reia povestea unchiului Ben, însă lasă să se înțeleagă că pierderea acestuia a contribuit la formarea eroului.
Tony Stark îi observă potențialul și îl recrutează în Captain America: Civil War. Este începutul unei relații care va depăși treptat granița dintre mentor și protejat.
În Spider-Man: Homecoming, Peter încearcă să împace viața de licean cu ambiția de a deveni un Avenger. Ned îi descoperă identitatea secretă, iar confruntarea cu Vulture îl obligă să demonstreze că poate fi erou și fără tehnologia lui Tony Stark. În această perioadă începe să se contureze și legătura lui cu MJ, deși interesul său romantic principal din primul film este Liz.
În Avengers: Infinity War, Peter pleacă în spațiu alături de Tony Stark și ceilalți eroi, dar dispare în urma Snap-ului lui Thanos. Revine în Avengers: Endgame, numai pentru a-l pierde pe omul pe care ajunsese să-l privească drept mentor și figură paternă.
În Spider-Man: Far From Home, Peter încearcă să trăiască mai departe și să se apropie de MJ. Îl întâlnește pe Mysterio și îi încredințează accesul la tehnologia lăsată de Stark, fără să-i înțeleagă adevăratele intenții. La final, Mysterio îl transformă într-o țintă publică și dezvăluie întregii lumi că Peter Parker este Spider-Man.
Urmează Spider-Man: No Way Home. Încercarea lui Doctor Strange de a șterge identitatea lui Peter din memoria oamenilor scapă de sub control și deschide porțile către alte universuri. Apar vechi adversari, dar și alte două versiuni cinematografice ale lui Spider-Man.
Green Goblin o ucide pe mătușa May, iar Peter este pus în fața celei mai dureroase alegeri din viața lui. Pentru a repara ruptura dintre universuri, acceptă ca întreaga lume să uite complet cine este Peter Parker.
Inclusiv Ned și MJ.
La final, nimeni nu-l mai așteaptă. Nimeni nu-l mai recunoaște. Peter Parker rămâne fără familie, fără prieteni și fără locul pe care îl avea în viețile celor dragi.
Gata cu spoilerele despre filmele precedente. De aici începe cronica pentru Spider-Man: O nouă zi.
O nouă zi, dar nu neapărat o viață nouă
Am intrat la Spider-Man: O nouă zi cu emoții și cu o întrebare dificilă: ce mai poți face după No Way Home?
Filmul precedent a oferit un spectacol aproape imposibil de egalat. A adus împreună generații diferite de spectatori, trei versiuni cinematografice ale aceluiași erou și o galerie de personaje emblematice. Orice încercare de a repeta aceeași formulă ar fi riscat să transforme nostalgia într-un truc comercial.
Din fericire, noul film alege o altă direcție. Nu încearcă să construiască un No Way Home mai mare, mai zgomotos și mai aglomerat. Reduce distanța dintre cameră și personaj și îl aduce pe Spider-Man înapoi pe străzile din New York.
Miza pare mai mică, dar consecințele sunt profund personale. Peter nu trebuie doar să împiedice o catastrofă. Trebuie să afle dacă își poate construi o viață într-o lume în care nimeni nu mai știe cine este.
Îl regăsim pe acel „Friendly Neighborhood Spider-Man”, eroul cartierului care intervine acolo unde ceilalți Avengers probabil nici nu ar privi. Apariția Yelenei Belova subliniază foarte bine diferența de scară și o face cu umor, fără să transforme momentul într-o simplă reclamă pentru o altă producție Marvel.
În sfârșit, nu mai trebuie să salvăm întregul univers la fiecare două ore. Și tocmai de aceea povestea poate vorbi din nou despre om.
Cea mai matură versiune a lui Tom Holland
Din perspectiva noastră, Tom Holland oferă cea mai matură și mai complexă interpretare a sa în rolul lui Peter Parker.
Personajul pare mai obosit, mai prudent și mai singur. Entuziasmul adolescentin nu a dispărut complet, iar umorul continuă să-i servească drept mecanism de apărare. Numai că glumele nu mai ascund stângăcia unui licean, ci durerea unui adult tânăr care a pierdut aproape tot ceea ce îl definea.
Holland se simte mai sigur în costum și mai vulnerabil atunci când își scoate masca. Tăcerile sale sunt uneori mai convingătoare decât replicile. Nu mai interpretează doar băiatul simpatic ajuns accidental printre supereroi, ci un Peter Parker care începe să înțeleagă prețul real al responsabilității.
Maturizarea sa nu este exprimată printr-un costum mai întunecat sau printr-o violență excesivă. Se vede în felul în care acceptă că salvarea altora nu îi garantează propria fericire.
Pentru prima dată, nu ni se mai pare doar un Spider-Man foarte bun. Ni se pare un Peter Parker complet.
Peter și MJ, o relație care a crescut odată cu actorii
Chimia dintre Tom Holland și Zendaya rămâne centrul emoțional al filmului, dar relația dintre personaje funcționează acum într-un registru mult mai matur.
Nu mai asistăm la jocul adolescentin dintre doi tineri care nu știu cum să-și mărturisească sentimentele. Avem în față doi oameni care par să se recunoască emoțional, deși numai unul dintre ei știe de ce.
Peter privește spre o viață pe care și-o amintește, dar în care nu mai are dreptul să intre pur și simplu. MJ are propriile alegeri, propriile relații și libertatea de a deveni altcineva. Filmul nu o tratează drept premiul pe care eroul trebuie să-l recupereze, ci drept o persoană pe care decizia lui Peter a schimbat-o fără ca ea să știe.
Zendaya joacă foarte bine această familiaritate imposibil de explicat. În privirea ei există curiozitate, precauție și senzația că ceva important lipsește. Holland răspunde prin neliniștea omului care ar vrea să spună totul, dar știe că adevărul i-ar putea răni din nou pe cei pe care încearcă să-i protejeze.
Jacob Batalon aduce aceeași naturalețe în rolul lui Ned. Filmul nu reface mecanic vechiul trio, ci lasă legătura dintre personaje să reapară prin gesturi, reacții și reflexe.
Salutul secret dintre Peter și Ned devine mai mult decât o trimitere nostalgică. Este dovada că uneori memoria dispare, dar apropierea dintre oameni lasă urme.
Sadie Sink și secretul păstrat până la premieră
SPOILER important despre personajul interpretat de Sadie Sink. Dacă nu ai văzut filmul, sari la secțiunea următoare.
Secretomania din jurul apariției lui Sadie Sink s-a dovedit una dintre cele mai eficiente strategii de promovare folosite de Marvel în ultimii ani.
Studioul a arătat suficient cât să provoace teorii, dar prea puțin pentru a confirma identitatea personajului. Înaintea premierei, fanii au presupus că actrița ar putea interpreta personaje precum Gwen Stacy, Mayday Parker, Rachel Summers sau Jean Grey.
Răspunsul este Jean Grey.
Dezvăluirea nu reprezintă doar un cameo construit pentru reacțiile din sala de cinema. Este punctul prin care universul lui Spider-Man începe să se întâlnească în mod organic cu lumea X-Men.
Sadie Sink păstrează o parte din energia pe care publicul o asociază cu Stranger Things. Regăsim tânăra izolată, vulnerabilă și marcată de o traumă pe care nu o poate exprima, dar care ascunde o putere uriașă.
Există momente în care pare că Max Mayfield a fost mutată într-o altă lume, însă asemănarea nu transformă interpretarea într-o copie. Jean Grey este mai imprevizibilă, mai misterioasă și aproape spectrală. Nu este introdusă drept o supereroină complet formată, ci ca un om care poate pătrunde în mintea altora fără să-și poată controla propriul haos.
Sadie Sink își găsește foarte bine locul în personaj. Transmite fragilitate fără să pară slabă și pericol fără să forțeze transformarea lui Jean într-un antagonist convențional. În cazul său, amenințarea nu vine din răutate, ci din puterea imposibil de controlat.
Filmul găsește astfel o legătură interesantă între Peter și Jean. Amândoi trec prin transformări pe care nu le înțeleg. Amândoi sunt izolați de propriile puteri. Amândoi se tem că apropierea de ceilalți poate deveni periculoasă.
Marvel nu unește cele două lumi doar printr-un simbol X-Men strecurat în fundal. Le unește prin personaje care se recunosc în aceeași formă de singurătate.
Gata cu spoilerul despre Sadie Sink.
