O animație cu ambiție mare de la Berlinale în cinema
A New Dawn, singura animație inclusă în competiția Berlinale din acest an, ajunge în fața publicului cu o carte de vizită puternică. Filmul atrage prin anvergura vizuală și prin temele pe care le abordează, dar lasă și impresia unei construcții emoționale care nu se așază mereu la fel de bine ca imaginea.
Producția urmărește povestea a doi frați, Chichi și Keitaro, și a prietenei lor din copilărie, Kaoru. În jurul lor se strânge un conflict de familie legat de o fabrică de artificii cu o tradiție veche de 300 de ani, aflată în pragul evacuării din cauza dezvoltării urbane. Filmul pornește de la această tensiune și o transformă într-o reflecție despre memorie, loialitate și schimbare.
Tradiție, familie și presiunea orașului
În centrul poveștii se află „Shuhari”, un foc de artificii legendar, visat de tatăl celor doi frați. Proiectul devine mai mult decât un simplu spectacol pirotehnic. El capătă sensul unei încercări de a salva o moștenire și de a păstra vie o legătură cu trecutul, chiar și atunci când prezentul pare să împingă totul spre dispariție.
Keitaro rămâne în orașul natal și încearcă să țină în viață fabrica familiei. Chichi, în schimb, pleacă la Tokyoși lucrează ca funcționar public, convins că lupta este deja pierdută. Revenirea lui acasă, alături de Kaoru, redeschide tensiuni vechi și scoate la suprafață lucruri nespuse între cei trei.
Filmul folosește acest conflict pentru a vorbi despre generații diferite, despre felul în care tradiția se lovește de modernizare și despre presiunea pe care dezvoltarea urbană o pune asupra locurilor încărcate de istorie.
O poveste care cere răbdare
Deși temele sunt clare și relevante, structura narativă nu este întotdeauna la fel de convingătoare. Debutul filmului poate părea derutant, mai ales pentru un spectator care nu este familiarizat cu anumite repere culturale japoneze. Termenul „Shuhari” este reluat insistent, dar sensul lui nu este explicat suficient de repede, iar asta creează o distanță inițială.
Mai mult, filmul pare să oscileze în privința centrului său de greutate. Kaoru ocupă adesea un loc important în narațiune, însă miza cea mai puternică pare să aparțină fraților Obinata, în special lui Keitaro. El este personajul care poartă conflictul cel mai clar între trecut și prezent, între loialitate și renunțare, între memorie și realitatea demolării.
Această neclaritate afectează implicarea emoțională. Dialogurile explică uneori mai mult decât dezvoltă personajele, iar anumite idei revin prea des, fără să aducă mereu un plus de profunzime.
Forța filmului stă în imagine
Din punct de vedere vizual, însă, filmul este remarcabil. Fiecare cadru pare construit cu atenție, într-o paletă cromatică delicată, care alternează între lumina caldă a nostalgiei și răceala spațiilor amenințate de dispariție. Fabrica, utilajele de construcție, insectele, norii și artificiile primesc aceeași grijă artistică.
Această atenție pentru detaliu este cel mai mare atu al producției. Se simte respectul pentru meșteșug, pentru obiecte și pentru memoria locurilor. Fabrica de artificii nu funcționează doar ca decor, ci ca un spațiu încărcat de istorie, aproape un personaj în sine.
În cele mai bune momente, filmul transformă imaginea într-o formă de poezie vizuală. Tocmai de aceea, așteptările cresc pe măsură ce povestea avansează spre final.
Finalul nu livrează pe deplin tensiunea acumulată
Problema este că frumusețea vizuală nu compensează complet slăbiciunile scenariului. Spectacolul de artificii spre care filmul construiește aproape întreaga durată de 76 de minute ajunge târziu și nu produce impactul emoțional pe care îl promite. Vizual, momentul este reușit. Dramatic, însă, rămâne mai degrabă elegant decât memorabil.
Rezultatul este un film care impresionează prin ambiție și prin rafinamentul imaginii, dar care nu reușește întotdeauna să își ducă emoția până la capăt. A New Dawn rămâne o animație delicată, atent lucrată, cu teme solide și cu o identitate vizuală puternică, însă mai puțin coerentă în plan afectiv decât ar fi putut fi.
Este, în cele din urmă, o producție care apără ideea de tradiție și memorie cu mijloace artistice evidente, dar care lasă senzația că povestea sa ar fi avut nevoie de un centru emoțional mai clar pentru a-și atinge pe deplin potențialul.
Articol scris de Alina PETREA - admin al celui mai mare grup de filme din România dar și al paginii, cu același nume, Zi-mi un film bun – și te invităm dacă esti cinefil să le dai un like
Film distribuit de Bad Unicorn și văzut la Cinema City.
