Autor Toti Marinescu
Stau pe scaunul meu nichelat
La masa lunga de conferinte,
Unde managerii isi raporteaza
Profiturile sau pierderile
sau minutele scurse inutil in viata lor,
ca un abator al senzatiilor
Cu voci tremurande.
Stau așa, chirciti,
Și se uita la Marele Boss
Imbracat in culori vesele,
Azi are un pulover rosu
Marele Boss a cărui privire Rece
Patrunde dincolo de ecranul urias,
Directorii danseaza pe propria rasuflare
Pe clopotul lui Gauss,
Cazand și iesind cu o precizie de ceasornicar nebun
In intervalul dintre viata și moarte
Samsara tuturor balantelor comerciale și a bugetelor de criza
Acest purgatoriu analitic Ii separa-sau cel putin ei așa cred-
De Saracia Virtuala Stau și scriu și ma pietrific,
Și, deodata, toata sala incepe sa miroasa
Ca un enorm cadavru intrat in putrefactie
Vad ochi iesind din orbite,
Apoi apar muschii și venele, sangele explodeaza
Și pe ecranul laptopului se scurg bucati de carne
Și cifre,
Mereu cifre,
Profituri și pierderi
Afara se aud voci de copii
In apropiere e o scoala,
așa ca se aud voci de copii jucandu-se,
Ma gandesc ca poate unul dintre ei
Va ajunge CEO-ul oricarei Secunde din viata noastra banală, totusi,
Ies chiar in clipa in care imi aud numele strigat
Dar merg inainte,
Cu toate ca picioarele nu ma asculta și pisicile fug, Simt ca nu mai pot respira aerul fetid,
Plamanii imi explodeaza
Cu un ultim efort ma agat de maner,
Și ma arunc afara in aerul rece și curat
Și vad ca la picioarele mele a crescut malul unei mari
Imi mai aud numele strigat din camera
Dar am inchis usa cu putere
Și am plecat.
Ma duc sa caut niste femei nefutute, neiubite și nesarutate.
Nu vreau sa le las sa moara așa.
20 septembrie 2025
