În satele Dumbrava, Tinca și Incești din județul Bihor, peste 400 de oameni fără adăpost, bolnavi cronici sau persoane cu dizabilități trăiesc astăzi în adăposturi, unele improvizate, dar sigure – nu pentru că statul le-a oferit o soluție, ci datorită unui om care a decis, pur și simplu, să nu rămână nepăsător.
Viorel Pașca, fondatorul Asociației Dumbrava, a început totul acum aproape 20 de ani, cu un gest simplu: a luat în casa lui o persoană aflată pe marginea prăpastiei sociale. Astăzi, organizează un sistem informal de sprijin care, deși nu este recunoscut oficial, acoperă golurile lăsate de instituții. Până acum, peste 3.000 de oameni au trecut prin porțile caselor Dumbrava. Mulți dintre ei au fost trimiși direct de spitale sau poliție.
„Nu primesc bani de la stat, dar primesc oameni”
Viorel spune deschis: „Statul român nici nu recunoaște oficial ce fac eu. Dar știe. Dacă ar fi ceva în neregulă, să-mi spună, și nu-i mai primesc. Dar n-a zis nimeni nimic”. În loc de fonduri sau sprijin, primește cazuri din toate colțurile țării. „Cele mai multe din Arad, București, Constanța, Satu-Mare și Mureș.”
Pe hârtie, Asociația Dumbrava nu este acreditată pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilități. Pașca explică: „Este o asociație generală, legal înființată. Nu ținem ilegal pe nimeni. Sunt oameni care nu mai aveau altă opțiune. Sunt îngrijiți de femei din sate, unele voluntare, altele angajate cu contract.”
Cazul Mehedinți: când statul „n-are locuri”, dar cere anchete
Recent, Viorel Pașca a fost sunat de Spitalul Județean din Mehedinți. Aveau 12 pacienți cu retard mintal sever care urmau să fie externați și pentru care nu exista un loc disponibil în sistemul public. După ce a cerut confirmare oficială de la Ministerul Muncii, a primit un răspuns: DGASPC Mehedinți trebuia să se ocupe. Instituția a răspuns că nu are spații sau personal.
„Așa că i-am luat eu. După ce am cerut documentele necesare, am fost ignorat. Așa că am zis: bine, dacă nu vorbiți cu mine, îi duc înapoi.” Transportul a fost făcut cu mașina personală, în plină caniculă. „I-am spălat și schimbat pe drum, pentru că făcuseră pe ei. Mirosea groaznic. Dar nu i-am putut lăsa în stradă.”
