Scurt și fără vrăjeală! Prăjitura asta mi-o făcea bunică-mea, dar numai când eram cuminte. Lucru rar întâlnit, așa că… 😉
Ingrediente:
- niște caise bine coapte și nerăbdătoare să fie vedete (1 kg)
- 5 ouă (separate cu diplomație între alb și galben)
- un praf de sare (ca-n viață, fără el nu are gust)
- zahăr (cât să simți că trăiești)
- ulei (pentru alunecare lină a compoziției) cam 100 de ml.
- esență de lămâie
- un plic de zahăr vanilat
- un iaurt (prietenos cu praful de copt)
- făină cât încape (dar cu măsură, să nu iasă beton) 250 gr.
Mod de operare:
- Operațiunea Caise:
Le-am spălat frumos, le-am scos sâmburii cu blândețe (sau nu), apoi le-am lăsat la scurs, să-și vadă de viață până le vine rândul. - Spuma norocoasă:
Albușurile s-au separat de galbenusuri ca-ntr-o dramă romantică. Le-am pus un praf de sare ca să le încurajez, apoi le-am bătut zdravăn cu mixerul. Am bătut până au făcut moț ca-n reviste, apoi am adăugat zahărul cu răbdare de sfânt și le-am mai bătut până au zbierat: „Ajunge, Muchinuțooo, suntem perfecte!” - Reunirea familiei:
Am invitat în scenă gălbenușurile, unul câte unul. Apoi uleiul, ca să lege prietenia. Esența a parfumat totul, iar iaurtul cu praf de copt a adus stabilitate relației. - Final cu făină:
Am adăugat făina, cu blândețe, amestecând ușor, ca să nu stricăm aerul din spumă. Că aerul e secretul pufului. - Scena:
Tava tapetată frumos cu ulei (Bențoaia nu avea hârtie de copt, mno așe!) a primit compoziția ca pe o regină. Am așezat caisele în rânduri, ca-ntr-o formație de dans popular – strâns, disciplinat și festiv. - La cuptor:
180°C, 40 de minute. Timp suficient să-ți faci o cafea și să-ți dai seama că meriți mai mult în viață… inclusiv o bucată mare din această prăjitură.
Verdict:
A ieșit minunată. Puful din albușuri a fost salvator, caisele au cântat în cor de aromă, iar totul s-a legat ca într-o poveste de vară. Problema e că îngrașă, dar asta știți deja…
