De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
George Simion și-a construit imaginea de lider al „oamenilor simpli”, al celor „fără privilegii”, al românilor care „s-au săturat de sistem”. Cu tricolorul pe umeri și voce ridicată, a promis că el nu e „ca ceilalți”. Dar iată-l acum: fix ca ceilalți. Sau poate mai rău! Pentru că în timp ce alți politicieni mint frumos, Simion a ales să-și bată joc pe față de propriii susținători — oamenii care l-au urmat cu încredere, i-au oferit votul, timpul și speranțele lor.
Să promiți case la 35.000 de euro, să pui oamenii să semneze contracte, apoi să spui senin că totul a fost „o formă de marketing” e o manipulare atât de grosolană încât nici măcar vechea gardă politică nu a avut îndrăzneala să o aplice.
Dar Simion a făcut-o. Și nu oricum — ci cu panouri, bannere, voluntari, mii de oameni la cozi, sute de semnături și cu 1 milion de euro cheltuiți din bani publici, subvenția încasată de AUR de la stat.
„În iulie 2024, George Simon a promis în programul „Planul SIMION” că dacă va ajunge președinte la alegerile din noiembrie 2024 va oferi apartamente la 35.000 de euro cu TVA inclus, care se pot lua prin credit pe 25 de ani, cu un avans de 1.000 de euro, iar rata fixă ar fi de 115 euro/lună.” (Sursa Libertatea)
Să prostești poporul e o veche meserie. Dar să-ți înșeli propriii fani?
Să pui pe roate o asemenea campanie înseamnă premeditare. Înseamnă că știi exact ce faci. Că ai planificat să le vinzi speranță — la propriu. Ai speculat visul celui care nu-și permite o locuință. L-ai făcut să creadă că tu, salvatorul, ai o soluție concretă. I-ai pus un contract în mână și i-ai zis că, dacă tu ajungi președinte, el primește casa. Iar apoi, după ce ți-ai atins scopul, le-ai spus că totul a fost, de fapt, o „strategie de comunicare”.



