Îmi amintesc, cu durere, ce am pățit când mi-am înmormântat părinții. Dar în București, într-un cimitir oarecare.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
La mama, preotul mi-a cerut, de la obraz, 800 de lei. În 2012! Cică „și pentru gropari”.
La înhumare, au participat cinci adulți și un copil de cinci ani, fiul meu, pe care nu am avut cui să-l las.
Disperată, plânsă, traumatizată de suferință, am dat suma pe care a cerut-o popa, ajutată fiind și de rudele mele, care erau de față. Frații mamei. Am primit o chitanță pentru 200 de lei, sau puțin peste, în care scrie că e „taxă pentru groapă”. Adică, domnul e și în legalitate!
Altfel, nicio milă, nicio compasiune. Nimic! A dondănit slujba ca un robot stricat, doar el a înțeles ce-a zis. Apoi, revăd scena șocantă, pentru mine, de dinaintea punerii în groapă. Preotul, om tânăr, în putere, (nu un ramolit cu mâinile tremurânde), cu o sticlă de vin roșu în mână, turnându-i, mai mult de jumătate, pe piept sărmanei mele mame.
Nu eram la prima înmormântare din viața mea, dar asemenea gest exagerat nu am văzut! Știu că se toarnă câțiva stropi, la fel cum se obișnuiește și pe colivă, nu jumătate de sticlă!!! Arăta iubita mea ca ciuruită de gloanțe dum-dum. O îmbrăcase tata cu un costum bleu. Acum era roșie toată, și pe fețișoară, și pe piept și pe burtă… În sticlă mai rămăseseră două degete de vin.
Sincer? Mi-a venit să i-o sparg în cap preotului. Nu, nu în cap! În rât!
