Pantofiorii… Nu știu cum am ajuns să-mi placă atât de mult. La ce vârstă? Trei? Patru? Sau poate cinci ani? De ce? Unde i-am văzut prima dată? Eram înnebunită după ei. Îi visam. Îmi dădeau lacrimile, de bucurie, când mă gândeam. De Paști sau de ziua mea, în august, mama îmi cumpăra mereu pantofi roșii din lac. Tremuram. Îmi venea apă în gură. Pofteam la ei, ca la o prăjitură cu frișcă, alune și o cireașă confiată în vârf.
Pantofiorii roșii, din lac, cu baretă, mă priveau indiferenți din vitrina unui magazin de încălțăminte de pe Bulevardul Titulescu. Ah! Nu erau ai mei. Stăteau singuri, și ca niște perverși ticăloși, mă sfidau strălucind, arătându-mi rotunjimile, forța, cataramele argintii și culoarea lor, după care turbam de-adevăratelea.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
„Ma-maaaa, mi-i ieeeei?”, mă pisiceam cântând silabele și privind-o de jos pe Albă-ca Zăpada care mă născuse. (Eram convinsă că mama mea e Albă-ca-Zăpada. Își purta părul cu bentiță, exact ca personajul din filmul de desene animate realizat de Walt Disney)
„Nu acum, Dani!, N-am bani!”, era eternul răspuns care-mi smulgea gemete din piept și-mi întrista ochii uluiți. Lacrimile curgeau cuminți, iar privirile maronii o înconjurau pe mama ca niște tâlhari. Dacă mai și zâmbeam, se auzeau deja viorile bocind în La minor…
Ea nici nu se uita la mine. Pentru că, dacă o făcea, era pierdută. Tai-tai! Privirea mea îi fărâma inima. I-o scotea dintre coaste, cu degetele, și i-o arunca direct la Gara de Nord, printre șine. Mama era zob! O cuceream rapid. Ca s-o am în palme definitiv, lăsam și buzița. Gata!
O vedeam că mă ia de mână și, nervoasă, intra, nici ea nu știa de ce, în magazinul de încălțăminte. Victorie!
Doamne! Cum mai mirosea acolo! Sărat și dulce, aspru și mătăsos, acidulat și fierbinte, iubit și pufos. Era o catedrală de arome de piele. Cauciuc, lemn uscat, coamă de cal, o lacrimă de prenadez, parfumurile cucoanelor, și zahărul vanilat rămas pe buzele mele de la gogoașa cumpărată de mama… Raiul ciubotelor din anii 70, din București. Căscam gura, și așa rămâneam, până ieșeam transpirată, dârdâind, și emoționată.
