Ah, ce țară minunată avem! Grădina Maicii Domnului. Nicăieri în lume nu găsești locuri mai frumoase, oameni mai viteji, mai patrioți, mai credincioși! Până când trebuie să dovedească asta prin fapte, bineînțeles. Curajul românului e legendar… dar doar atunci când nu e singur. În grup, românul devine erou. Își urlă drepturile, își strigă furia, își cere răzbunarea. Se mai trezește câte o „floricică dansatoare” sau vreu dac trist care zbiară până rămân fără glas. Ce zbiară? Știm cu toții.
La război, românul e un soldat de temut! În istorie, s-a aruncat în luptă cu toată vitejia. Dar în vremuri de pace? Oh, în vremuri de pace, fuge. Nu doar de pe front, ci și de la responsabilitate. Vitejia se transformă în lamentare, în vină pasată, în amânare eternă. „Să facă altul! Să înceapă altul!”
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Și cât de frumos știe românul nostru să urască! Cu patos, cu încrâncenare, cu o dedicare de invidiat. Ura e religia lui supremă. Ura pe cel mai bogat, ura pe cel mai sărac, ura pe cel mai deștept, ura pe cel mai prost, ura pe cel mai frumos. Ura pe străini, ura pe evrei, ura pe nepalezi, ura pe ai lui.
Dacă mâine ar fi pace universală, românul ar găsi pe cineva de urât, doar ca să nu rămână fără sens în viață. „Noi, poporul” – cât de frumos sună, dar cât de gol e în realitate! Căci poporul nu mai e popor, e o adunătură de triburi, fiecare cu dușmanii lui de moarte.
Religiozitate? Sigur! Suntem un popor creștin! Până când se închide ușa bisericii. Atunci se revarsă hoția, minciuna, trădarea, batjocura. Ne închinăm în public și ne sfâșiem în privat. Postăm icoane pe Facebook și scuipăm venin în comentarii. Unii trimit și amenințări cu moartea. Altfel, țin post, ca să aibă sufletul curat…
Iubim patria, mamă, ce-o mai iubim!, dar dacă avem ocazia să o părăsim, pentru un trai mai bun, o facem fără să ne uităm înapoi. Sau ne uităm, dar nițel…
