Oameni?
De câte ori ați ajutat pe cineva, în viață? Un prieten sau o cunoștință de care vă era milă?
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
De multe ori, sunt convinsă. Altruist, fără să vă gândiți la vreun folos. Ci doar din omenie. Sau prietenie.
Eu nu mai mai știu câți am ajutat, pentru că uit repede, și din ce în ce mai mult, dar am făcut-o. Și în copilărie, și în adolescență, și în tinerețe. Unii dintre ei, printre care și o verișoară primară, n-au mai vrut să aibă de a face cu mine, la un moment dat. Colegi de școală, de facultate, de serviciu. Nu le-am făcut nimic rău, nimic, nimic. Ba chiar i-am ajutat în clipe grele. Atâta cât am putut. Și cum am putut. Oameni care au intrat în viața mea, în casa mea, cu care am împărțit clipe, hrană, idei și lacrimi.
De ce se întâmplă asta? De ce oamenii pe care i-ai salvat, poate de la moarte, cărora le-ai dat un blid cu ciorbă și un pat în care să doarmă, le-ai dat hainele tale, pantofii, timpul tău și chiar dragostea ta, îți întorc spatele, când ei sunt bine, iar tu o iei în jos?
Habar n-am! Eu mi-am văzut mai departe de drum, ei de al lor. Dar sunt zile când mi-e greu, foarte greu. Și mă întreb: cu ce am greșit?
Așa e firea unora. Mușcă mâna care i-a ajutat.
Cunosc o femeie foarte frumoasă care a ajutat pe mulți în viața ei. Și cu bani și cu relații. Într-o zi, a venit la ea un coleg. Era disperat: „Nu mai am unde să locuiesc cu familia! Am doi copii!” Prietena mea a vorbit cu cine știa ea că o poate servi, și, într-o lună familia lui X avea o casă nouă. Pe care și-au cumpărat-o în rate, după aceea. Credeți că acel coleg a mai sunat-o vreodată de atunci? Măcar să o întrebe dacă e bine sau să-i spună La mulți ani…? Când se întâlneau, din întâmplare, ăla se făcea că n-o vede.
Un alt caz, este al unui prieten foarte apropiat, și la una dintre întâmplări am fost de față, deci, sunt martor. Era pe la începutul anilor 90, când zbârnâia presa în România. El lucra la un cotidian central și, adeseori, când se ducea acasă, ieșind din redacție, se întâlnea cu un vânzător de ziare, slab-mort, amărât, abia-și trăgea sufletul. Din vorbă-n vorbă, a aflat că are studii superioare și că nu și-a găsit de lucru, de-aia umblă de nebun pe străzi și vinde reviste și rebusuri. „Știi să scrii o știre? Hai cu mine mâine la redacție, te prezint acolo, o fi nevoie de oameni pe undeva!”
