În afară de flori, pomi fructiferi și legume, grădina bunicii din partea tatălui, Bențoaia, era plină de plante medicinale. Pe unele le cunoșteam de la ea, mi le descria în parte pe fiecare:
„Dănuță, uite, asta e păntru când te doare burta, asta e păntru nervi, păntru piele, păntru bătături.”
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Cel mai des era chimenul, care pe mine mă enerva la culme cu mirosul și semințele lui. Nu-l sufeream. Menta era acceptabilă, parfumată, verde. Sunătoarea la fel. Ăsta nu. O buruiană ca oricare alta. Cum putea să mă ajute?
„Nu-i ca oricare alta, tu prostană!”, zicea mamaia. „Îi plantă de leac, buna ne dădea când eram prunci. Ceaiu` din semințe e bun la stomac, ți-o dat mumă-ta când erai mică, te calmează, ia durerea și balonarea. Îi bun și la mâncare, pui în supă. Învață, și nu te râde la mine ca broasca la inundații!”
Când nu mă vedea ea, trăgeam palme plantelor, iar semințele zburau aiurea, peste tot. Asta mă distra mai tare decât spargerea borcanelor de casa doamnei Cotelia sau joaca la cișmea, până nămoleam toată curtea.
Într-o zi, însă m-a lovit necazul. Nu știu ce-am mâncat, cum am făcut, probabil niște combinații de-ale mele gen mere cu apă, porumb fiert, înghețată cu dulceață de pepene roșu și nuci, amestecate toate și reci ca gheața. Abdomenul mi s-a umflat ca un cimpoi, stătea să crape.
„Au, auuuuu, burta meaaa!”, bâzâiam și alergam prin curte, agitată, când la W.C. când în pat. M-au apucat niște dureri feroce, mă zvârcoleam. Mama era la serviciu, tata la fel. Cine să mă mângâie?
Bențoaia s-a dus în grădină, a rupt niște mentă verde, a luat și semințe de chimen și a pus de-un ceai. „Nuuu, nu vreau chimen! E o porcărie, nu-mi place!!” urlam ca zăluda.
