Cum să resuscitezi?
Norocosul 8
A mai trecut ceva timp de fericire lângă doctorița mea zurlie. Ne-am certat doar de 15 ori, ne-am împăcat, ne-am iubit, și, victorie: am reușit să dau de pomană, săracilor, vreo opt pungi cu haine cretine și s-o scap de ele.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Ziua spectacolului se apropia și eram extrem de agitat. Nu și Daniela, care abia aștepta să mă vadă pe scenă. Pentru ocazia asta specială i-am cumpărat o rochie din dantelă neagră, superbă, îi venea ca turnată. A costat o groază de bani, dar pentru mine nu conta. Iubita mea trebuia să arate perfect!
Nu prea i-a convenit, dar până la urmă am convins-o. Nu vreți să știți în ce-ar fi venit ea îmbrăcată! Sau vreți? Mai bine nu!
Spectacolul a ieșit bine, sala a fost plină, succesul răsunător. Au scris ziarele, au venit televiziunile, am dat interviuri. Eram fericit. Ce-mi mai lipsea? Nu sunt eu norocosul?
………………
-Alo!
-Da!
-Pigei! Vino repede să mă iei!
-Ai început să vorbești în rime… Unde ești?
-În Cișmigiu…mi-a căzut o cioară-n cap când veneam de la spital. Un mascul chipeș. E lovit la cioc, naiba știe unde și l-a băgat înainte de accident. Are o rană și la aripa stângă, sângerează. L-am bandajat, l-am cusut… Se cam uită lumea la mine…
-Sunt convins.
-Vii?
Puteam s-o refuz? Nu-s eu de-o imbecilitate remarcabilă când mă îndrăgostesc? Sunt!
Tocmai mă îmbrăcam, trebuia să mă duc la repetiție, să-mi cumpăr niște ciocănele noi pentru marimbafon, o unghieră și apoi aveam treabă la Filarmonică. Urma un concert pe scena mare a Ateneului, cu muzicieni din Austria și Statele Unite, prieteni de-ai mei, unul și unul, numai genii.
Doamne, câte nu aveam de făcut în ziua aia! Dar am lăsat totul, ca să mă duc după nebună. Mă obișnuisem cu Daniela și extravaganțele ei. O iubeam cumplit, dracu` să mă ia, asta era situația. Eram fericit și disperat. Asta când reușeam să respir normal, că numai în șocuri și tensiune mă ținea femeia! Se vedea de la o poștă că e fată de electrician. Eram băgat la 220 de Volți în fiecare zi.
*****
Conduceam grăbit și mă gândeam la ce făcea ea în clipele alea.
M-am oprit la stopul de la Universitate…
Doamne, ce femeie!! În afară de pasiunea dementă pentru casele vechi din centrul Bucureștiului, Brașovului, Sibiului, Padovei și alte orașe, Danieluța mea resuscita orice: idei, oameni, capre, oi, căței loviți de mașini pe DN1, pisici, vrăbii, veverițe, cărăbuși, carcalaci. Să vă povestesc?
Într-o zi, ne plimbam prin Pădurea Băneasa. În fața noastră, la doi pași, un gândac verzui, imens, cât o monedă de 5 lei d-aia de pe vremea lui Ceaușescu, dădea ca disperatul din craci. Era un cărăbuș, Melolontha-Melolontha.
Daniela, pe fază. (în sinea mea mă bucuram că n-are stetoscopul la ea, parcă o și vedeam cum îl gâdilă p-ăla pe sub aripi și-l pune să tușească.)
-Ce-o avea? Ia să vedem noi. Ce-ai pățit, frățioare? Cine te-a supărat? Nu vrei să-mi spui? Te-ai rătăcit?
Gândacul, nimic. Ce să zică, era tâmpit să vorbească?
-Pigei, trebuie să-l ajut. Are un picior rupt. Și văd că dă semne de leșin…Ai o scobitoare sau ceva ascuțit?
-Sfinte Mucenic Iraclie! Asta-i acum!! Fă-i și respirație gură la gură! Sună la 112! Scoate defibrilatorul!
Daniela m-a privit urât. Ochii ei era două bisturie Cottle, de 15 centimetri, din alea pentru rinoplastie.
-PIGEI!
Am tăcut. I-a făcut, carcalacului, o atelă subțire, dintr-o așchie de lemn, apoi a legat-o cu niște ață, pe care și-a smuls-o de la fustă (tivul îi atârna ca o buză ruptă!). Gândacul arăta cumplit, dar Daniela era foarte mulțumită de isprava ei. L-a mângâiat, l-a pupat, apoi i-a spus: drum bun, dragule! Sănătate multă. Ai grijă de tine. Să nu alergi prea tare și să nu te îndopi. Salutări familiei!
Gândacul a plecat, îl durea-n elitre de sfaturile ei.
Așa-i că e o femeie deosebită? O iubesc teribil! O iubesc cu boltă, nu știți voi cum e…
*****
Altădată, mergeam spre Ploiești, aveam un concert la Casa de Cultură. Era și ea cu mine. Pe drum, șoferul din fața mea a lovit cu mașina un cățel galben și cam gras. Patrupedul a zburat vreo trei metri în sus, apoi a căzut la mine pe capotă. Mă privea uluit prin geamul plin de sânge. Tragedie mare!
-Oprește Pigei!
-Întârziem, Daniela!
-Moare animalu`!
Am încetinit (Pigei, să nu cadă, ai grijă!) am tras pe dreapta și am oprit. Cățelul a luat-o la fugă pe câmp, așa plin de sânge cum era, săracul! Daniela, după el. Eu, după Daniela…Eram îmbrăcat în frac și încălțat cu pantofii de lac, de la Paris. Iubita mea avea pe ea rochia aia din dantelă și voal, o suberbitate!, pe care i-o cumpărasem eu, și sandale cu toc. Alergam prin arătura de porumb, să fi fost așa, de-o palmă, iar pământul era moale și puțin ud.
-Stai, cuțu-cuțu! Măăă! Ham! Ham! Vreau să-ți zic ceva!, Măă, ești rănit!, zbiera iubita mea.
Câinele n-avea nici cea mai mică intenție să se oprească și să poarte o conversație cu Daniela, fugea, amărâtul, ca din pușcă. La un moment dat, ea a căzut. Ea, adică Daniela. S-a ridicat, apoi a căzut din nou. Și-a călcat rochia cu tocurile. A rupt-o. Era ferfeniță. Până la urmă, după ce am făcut 30 de ture, și vreo 14 salt-înainte și culcat, câinele s-a oprit. L-am ajuns. Bietul animal! Era plin de sânge, cred că avea hemoragie internă. Sufla greu.
-Pigei, adu-mi geanta!, a poruncit doctorița.
-Ce vrei să faci?, am răcnit și eu scos din minți. Am concert, nefericito, uită-te la mine în ce hal arăt! Marimbafonist, ai? Am noroi și-n nas, mi-am distrus fracul, cămașa, mâinile…
-GEANTA!
Plin de nervi, m-am întors la mașină și i-am adus papornița cu ustensilele medicale. Îmi venea să i-o arunc în cap!
Daniela a consultat cățelul, l-a întors pe toate părțile… Avea puls, dar era pe ducă.
-Pigei!
-Ce mai e, Dumnezeule! Ce mai vrei?
-E cățea. Și e gestantă…
-Fuck!
-Vorbește frumos în fața unei mame, porcule!
-Cine-i mama?
-Cățeaua…Are pui în ea, ce nu înțelegi? Trebuie să-i salvez măcar pe ei, vai de mine, Pigei! Are dilatație mare și hemoragie, hai, fetițo, te rog! Nu muri acum!
Extraordinar! Plecasem de dimineață, adică în urmă cu două ore, îmbrăcat frumos, spălat, parfumat, cu partitura învățată, pregătit pentru un concert important, iar acum eram în mijlocul unui câmp cu porumb, spre Ploiești, pe dreapta, și ajutam o cățea gălbuie să nască. Incredibil!
Îmi venea să plâng în hohote, să-mi smulg părul din cap, de pe piept, din sprâncene…
-Se vede un pui, m-am trezit țipând subțire, ca o femeie isterică.
-Da. Să sperăm că-i pot scoate pe toți…
Unul câte unul, cățelușii au ieșit. Erau așa de drăgălași, mi-au dat lacrimile. Din opt, doi erau morți. La scurt timp, a murit și cățeaua. Bineînțeles, a trebuit s-o îngrop. Pe ceilalți pui i-a luat Daniela în brațe și a început să-i frece pe burtici și să-i încălzească. Mi i-a înșirat pe bancheta din spate și i-a învelit cu un tricou roșu cu Che Guevara. Fusese al meu…Îl cumpărasem din Londra. S-a dus dracu`…
-Pigei! Sunt fericită! I-am salvat!, a mai zis ea, după care, liniștită și cu o mutră dârză de eroină balcanică a început să le cânte cât o țineau bojocii: „My heart will go on”, al lui Celine Dion. (presupun că ați văzut Titanicul!)
