Dragii mei, uneori trăiesc atât de intens clipele, încât o pauză de patru ore, de dat cu bicla prin pădurea Pipera-Tunari, pentru mine devine o vacanță de patru zile prin Franța, unde, fie vorba între noi, nu am fost niciodată și nici n-am să merg. Mulți dintre voi nu credeți, dar așa e. Cinci minute, dacă fac ce vreau eu, sunt cea mai fericită femeie din lume.
Aș merge și la Paris, nu-s ipocrită și nici fără țigle, dar dacă nu pot, fac excursii în gând și culeg untișor.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Zbor cu bicla peste viorele și ghiocei, chiui și râd ca o nebună, mai cânt puțin, apoi iar respir bucurie și lumină. Când obosesc, mă așez cu fața spre cer și mă las în voia vântului de sfârșit de februarie, vânt rece, tăios ca un bisturiu.
Soarele-mi trece degetele prin păr și cred că am, din nou, 12 ani și șase luni. Îngeri aurii scutură norii deasupra mea, și-n aerul dulce vine un miros de aripă udă. Dacă aș sta în aceeași poziție la poalele Turnului Eiffel, aș simți la fel, pun pariu pe-un Ursus rece, la 330ml.!
