Într-o zi, n-a mai putut respira. El trăgea aer în piept, dar plămânii parcă erau niște site, iar inima nu i se mai auzea aproape deloc.
„Mi-e rău!”, îmi zicea. „O să mor! Să nu mă îngropi peste tac-tu, că mă ia la mișto și mă curentează! Du-mă la ai mei, la Sfânta Vineri!”
„N-ai să mori!”, îi ziceam, dar o cam băgasem pe mânecă.
Totul a început în clipa în care am găsit-o moartă pe cățeaua noastră, Silvia, și când Andrei a picat examenul de vioară, la finalul clasei a opta. Era perioada din pandemie, când până și lecțiile de instrument se făceau online, cu un net infect, care se întrerupea adesea. Sunetele ajungeau defazat la urechea profesorului. Copilul nu înțelegea ce zice omul, pentru că vorbele erau rupte din cauza internetului defectuos. A fost un chin.
În fine…
De atunci, Răzvan a început să acumuleze lichid în plămâni, să nu mai poată respira normal și să nu mai doarmă noaptea. Tensiunea arterială? 17 cu 9. Nu cobora niciodată. Picioarele erau ca niște pâini mari și umflate. Abia pășea, obosea imediat, iar inima? Ei, inima lui era ca o apă liniștită…
„Urgent, la medic!”, am zis.
Dăm o fugă la doctorul de familie, luăm trimiteri, că doar eram asigurați, nu? Plătim la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de ani de zile, ca să putem face „gratuit” măcar un control la cardiolog. Hm! Credeți că am găsit vreun loc? Nici gând! Abia peste trei luni se ivea ceva, dar nu era sigur. „Mai sunați dvs înainte…” Însă trimiterea nu era valabilă atâta. Și iar trebuia să mergem la medicul de familie, să ne mai dea una!
Dar Răzvan nu mai rezista atât. Clar!
„Hai la particular!”
L-am programat la cardiologie, undeva pe la Tunari, în zona Spitalului de Urgență. Se simțea rău, rău, rău, curgeau apele pe el, abia respira și se târa ca un moș. Afară caniculă, un soare cu mutră de ginecolog blazat, pârjolea tot ce întâlnea. Copaci, gânduri, păsări, obraji și fructe…
Am ajuns, am intrat, am povestit. Hopa-sus pe masă, control, EKG și ecografie cardiacă. Doctorița s-a îngrozit. Diagnosticul a venit peste noi ca o bâtă de baseball în moalele capului. La început nu simți nimic. Vezi doar negru și urechile îți țiuie. Apoi, vine durerea. Și înțelegi.
Inima lui Răzvan, mărită și ciudată, funcționa doar 14%! Deci, fracția de ejecție era 14%. Diagnostic? Insuficiență cardiacă. Și diabet. Și gută și… multe.
Fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) reprezintă procentul de sânge pe care inima o pompează cu fiecare bătaie raportat la cantitatea totală de sânge care se află în ventriculul stâng. Măsurarea fracției de ejecție este utilizată pentru a evalua eficacitatea pompării inimii. La oamenii sănătoși, fracția de ejecție variază între 55-70%, Ori Răzvan mai avea puțin și…
M-am apropiat de ecranul pe care inima lui fâlfâia ca un steag ferfeniță.
„Vedeți?”, îmi zice doctorița. Abia bate. „Trebuie internat de urgență!”
Răzvan s-a ridicat și a spus „NU!”
„Știți ce riscuri vă asumați? E foarte grav ce aveți! Ați venit în ultima clipă…”
„Dați-mi, vă rog, un tratament și îl fac acasă. Știu la ce riscuri mă expun, dacă nu merg la spital, dar, totodată, știu și la ce riscuri mă expun DACĂ MERG.”
Eu n-am spus nimic. Am încredere în tot ce hotărăște el, pentru că se cunoaște.
